(FOTO) Grav accident cu implicarea unui camion, la Briceni. Cadavrul șoferului, descarcerat
Un bărbat a murit, după ce camionul cu care se deplasa s-a izbit într-un copac. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 20:08, la ieșirea din localitatea Tabani, din raionul Briceni, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
Potyrivit datelor preliminare, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 38 de ani, care se deplasa la volanul unui camion de marca Mercedes.
În circumstanțe îăncă nestabilite de anchetă, dânsul ar fi pierdut controlul volanului, iar camionul a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament. Ca rezultat al impactului, șoferul a decedat pe loc până la venirea echipajului medical.

Cadavrul acestuia a fost extras de către o echipă de descarcerare dintre fiarele contorosionate ale camionului.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circusmtanțele în care s-a produs tragedia.
UPDATE // Un militar, reținut pentru mai multe infracțiuni, inclusiv ar fi încercat să violeze o pensionară, la Căușeni
UPDATE // Ala Diaconu, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării, a confirmat pentru Realitatea.md, informațiile cu referire la surse despre faptul că individul de 19 ani care ar fi încercat să violeze o bătrână, a pătruns ilegal în mai multe case și ar fi agresat fizic mai multe persoane, este un militar în termen, care se afla în permisie.
(VIDEO) Hașiș livrat de curieri Glovo în Chișinău. Autorul schemei, ridicat de mascații BPDS „Fulger”
Polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani investighează activitatea unui bărbat de 35 de ani, originar din Taraclia, suspectat că ar fi implicat în distribuirea drogurilor prin intermediul serviciilor de curierat pe teritoriul capitalei. Potrivit surselor apropiate anchetei, individul ar fi apelat la serviciile curierilor Glovo.
Bărbat din Bălți, denunțat la CNA după ce ar fi luat bani pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere
Un bărbat din Bălți este cercetat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit 2150 de euro și 1000 de lei de la doi soți, susținând că îi poate ajuta să obțină permise de conducere de categoria B.