Mesajul Președintei Maia Sandu, către cetățeni, în plenul Parlamentului: „În 2030 Republica Moldova trebuie să fie țară membră a Uniunii Europene”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut, astăzi, un discurs către cetățeni, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului. În mesajul său, șefa statului a menționat că: „În 2030 Republica Moldova trebuie să fie țară membră a Uniunii Europene. Cu acest mesaj am mers azi în Parlament și în fața tuturor cetățenilor”.
Totodată, Președinta Maia Sandu a subliniat că, nu este de ajuns să ducem Moldova în Uniunea Europeană: „Trebuie să aducem Uniunea Europeană în casele noastre, să construim Moldova europeană. Calea europeană este unica șansă ca moldovenii să aibă o viață bună, în pace, în casa lor. Este, de fapt, unicul drum care asigură supraviețuirea Moldovei ca țară liberă și puternică”.
De asemenea, în discursul său, șefa statului a mai menționat că toate instituțiile și toți cetățenii trebuie să contribuie la procesul de aderare la UE.
„Președinția, Parlamentul, Guvernul, alături de întreaga societate – cu toții vom munci pentru a asigura pacea și securitatea cetățenilor, pentru dezvoltare economică și deschiderea locurilor de muncă, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității vieții în localitățile din Moldova și pentru o justiție care să facă dreptate”.
Procurori respinși la vetting, dar menținuți în sistem. Grosu critică CSP, Consiliul ripostează
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le cere membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) să își asume deciziile privind procurorii care nu au promovat evaluarea externă, dar au fost ulterior menținuți în sistem. Mesajul vine după ce CSP a promovat procurori în pofida rapoartelor de nepromovare emise de Comisia de evaluare.
(VIDEO) Elena Grițco cere măsuri mai ferme pentru protejarea femeilor victime ale violenței
Deputata Partidului Nostru Elena Grițco susține că autoritățile trebuie să intervină mai rapid în cazurile de violență împotriva femeilor și să asigure aplicarea eficientă a măsurilor de protecție. Declarațiile au fost făcute în contextul unor audieri parlamentare privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a feminicidului.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.