Polițiștii români de frontieră au depistat la un moldovean, permis de conducere fals, cu însemnele F.Ruse
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, care era fals.
În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 23.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Cehia, un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 37 de ani.
La controlul de frontieră, asupra bărbatului a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul contra sumei de 25000 de ruble de la un concetățean care se presupune că ar fi fost instructor auto.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.