Putin, invitat de Trump să facă parte din Consiliul Păcii în Fâşia Gaza, anunţă Kremlinul
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost invitat să facă parte din Consiliul Păcii în Fâşia Gaza, înfiinţat de către omologul său american Donald Trump, anunţă luni Kremlinul, relatează AFP.
”Preşedintele (rus valdimir) Putin a primit, pe canale diplomatice, o invitaţie să intre în alcătuirea Consiliului Păcii”, anunţă luni, într-un briefing la care AFP scrie că a participat, un purtător de cuvânt al preşedinţei ruse, Dmitri Peskov.
Rusia vrea ”să clarifice toate nuanţele” acestei propuneri cu Washingotnul, a precizat Peskov.
Kremlinul analizează în prezent invitaţia şi ”speră să obţină mai multe detalii de la partea americană”, a anunţat el, relatează CNN.
Înfiinţarea acestui Consiliu, prezidat de către Trump, este o etapă-cheie a unui plan american susţinut de către ONU în vederea unei demilitarizări şi reconstrucţii a Fâşiei Gaza, devastată de doi ani de război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.
Consiliul este prezentat de către Trump drept ”cel mai important şi prestigios format vreodată”.
Din el fac parte, între alţii, fostul premier britanic Tony Blair, premierul canadian Mark Carney şi secretarul de Stat Marco Rubio, a anunţat Trump în weekend.
Preşedinţii turc Recep Tayyip Erdogan, argentinian Javier Milei şi egiptean Abdel Fattah el-Sisi au primit invitaţii, au anunţat birourile lor.
Sursa: news.ro
Iranul cere SUA să accepte un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz în șapte zile. Negocierile dintre Washington și Teheran sunt în impas
Iranul a cerut duminică Statelor Unite să accepte propunerea sa privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol şi gaze naturale, afirmând că oferta prezentată Washingtonului în septembrie rămâne valabilă, transmite Reuters.
Putin propune un summit cu Trump și Xi Jinping pentru a negocia pacea în Ucraina. Zelenski nu figurează printre participanți
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus organizarea, luna viitoare, a unui summit cu preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul chinez Xi Jinping, pentru a negocia o soluţie la conflictul din Ucraina, care durează de patru ani, şi care ar favoriza Moscova, relatează Wall Street Journal, citând surse familiarizate cu discuţiile.
(VIDEO) Violențe de amploare în Franța: aproape 2.400 de persoane arestate și 1.000 de polițiști răniți. Guvernul ia în calcul restricții de circulație
Franța traversează o perioadă de tensiuni sociale majore, după ce protestele împotriva costului ridicat al vieții au degenerat în violențe în mai multe orașe. Aproape 2.400 de persoane au fost arestate, circa 1.000 de polițiști și jandarmi au fost răniți, iar aproximativ 2.000 de magazine au fost devastate sau jefuite.