(VIDEO) 10,5 tone de fructe uscate, returnate de ANSA la frontieră: „Fructele prezentau semne vizibile de urme de mucegai”
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a depistat la punctele de trecere a frontierei un lot neconform de amestec de fructe uscate (mere, caise, prune, vișine) de import, în cantitate de 10,5 tone. Fructele prezentau semne vizibile de urme de mucegai, transmite NordInfo.MD.
Potrivit autorităților, niciun kilogram din lotul contaminat nu a ajuns pe piață sau la consumatori, acesta fiind returnat producătorului.
„Fructele prezentau semne vizibile de urme de mucegai, ceea ce contravine Hotărârii de Guvern 1523/2007 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Fructe şi legume uscate (deshidratate)”. Potrivit documentului, fructele și legumele uscate (deshidratate) destinate comerțului pentru consum uman trebuie să corespundă cerințelor minimale de calitate : să fie lipsite de defecte care să le facă improprii pentru consum, curate, lipsite de impurități minerale vizibile pe suprafața produsului sau organoleptic perceptibile, lipsite de impurități metalice, lipsite de putregai sau alterații care să le facă improprii consumului, fără urme vizibile cauzate de atacul de insecte, de acarieni sau de alți paraziți, fără semne de fermentare, fără mucegaiuri”, precizează ANSA.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor precizează că va aplica și în continuare măsuri riguroase de control la posturile de inspecție la frontieră, în vederea prevenirii introducerii pe piața Republicii Moldova a produselor alimentare neconforme și pentru asigurarea unui nivel înalt de protecție a sănătății consumatorilor.
(VIDEO) Percheziții INI într-un dosar privind tranzacții fictive cu companii media și plăți nedeclarate în construcții
Ofițerii INI, în comun cu cei ai Direcției generale antifraudă a SFS, sub conducerea PCCOCS, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, anunță noi percheziții desfășurate în centrul țării, într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 4.400.000 lei de către o companie de construcții din Moldova, inclusiv printr-o companie din domeniul mass-media.
(VIDEO) Tânăr din Ialoveni, reținut după ce a fost condamnat pentru escrocherii în raionul Rîșcani
Polițiștii din Ialoveni au reținut un tânăr de 24 de ani din satul Ruseștii Noi, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru escrocherie comisă în raionul Rîșcani.
(VIDEO) Cuplu, implicat în trafic de droguri în Chișinău
Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 49 de ani și a concubinei sale de 45 de ani, suspectați de comercializarea drogurilor în locuința lor din sectorul Centru al capitalei.