(VIDEO) Cebotari: PAS a compromis tot ce se cheamă meritocrație și a transformat instituțiile publice în filiale !
Fondatorul Partidului Democrat Modern din Moldova, Vladimir Cebotari, a acuzat guvernarea PAS că a distrus principiul meritocrației și a transformat instituțiile statului în instrumente de partid.
„PAS a compromis tot ce se cheamă meritocrație și a transformat instituțiile publice în filiale!”, a declarat Cebotari. El a subliniat că „Partidul de la putere, după ce și-a dus de nas alegătorii cu lozinci legate de meritocrație, rând pe rând și-a instalat în cele mai importante instituții ale statului oameni loiali formațiunii, iar specialiștii au fost lăsați în umbră sau, mai rău, dați afară”.
Potrivit lui, „Ori ești galben, ori pleci! Acesta le-a fost sloganul pentru așa-zisa lor reformare a instituțiilor. Este o mostră evidentă de dezbinare a societății, lucru pe care noi, Partidul Democrat Modern, nu l-am acceptat niciodată. În ministerele pe care le-am gestionat înainte de 2019 ne-am axat pe programe și buna administrare, nu să-i vânăm pe cei care au alte convingeri”.
Cebotari a adăugat că experiența guvernării anterioare a arătat contrariul politicii PAS: „Dimpotrivă, în multe aspecte viziunile diferite ne-au unit și mai mult în realizarea unor lucruri frumoase, pe care actuala guvernare s-a grăbit să le distrugă”.
„Interesul nostru este să livrăm soluții, nu să urmărim interese politice din instituțiile care, prin definiție, slujesc cetățeanului, nu partidului”, a conchis liderul Partidului Democrat Modern din Moldova.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.