Promo-LEX: Deplasările de serviciu în țară ale deputaților au rămas netransparente, iar cele în străinătate au crescut semnificativ
Promo-LEX constată că evidența deplasărilor în teritoriu ale deputaților nu s-a asigurat nici în sesiunea de toamnă 2022 și cea de primăvară 2023, contrar recomandărilor formulate anterior. Menționăm că deplasările în teritoriu fac parte din programul de lucru prevăzut în Regulamentul legislativului, conform căruia ziua de luni e dedicată lucrului cu alegătorii (zi de audiență, deplasări în teritoriu).
Potrivit Promo-LEX, lipsa evidenței acestora face imposibilă verificarea transparenței cheltuielilor pentru transport. În opinia Promo-LEX, din moment ce deputaților li se alocă din bugetul de stat indemnizații lunare pentru transport (6.500 de lei), în scopul asigurării transparenței acestor cheltuieli, Parlamentul trebuie să asigure contabilizarea, evidența și prezentarea informațiilor privind deplasările în teritoriu ale deputaților.
În ce privește deplasările în străinătate ale deputaților și angajaților Secretariatului Parlamentului, Promo-LEX constată că în perioada iulie 2022 – iunie 2023 numărul lor a crescut semnificativ, comparativ cu perioada ianuarie 2019 – iunie 2022, în care acestea au fost puternic influențate de situația politică internă și de pandemia provocată de COVID-19.
,,În perioada monitorizată, au fost emise în total 163 de dispoziții de delegare în deplasare, cu 115 mai multe decât în perioada precedentă de monitorizare (august 2021 – iunie 2022) și cu 40 mai multe decât în precedentele 42 de luni (3,5 ani).” se menționează în comunicat.
Odată cu creșterea numărului deplasărilor s-au majorat semnificativ și cheltuielile efectuate din bugetul de stat. Astfel, în perioada monitorizată, au fost cheltuite 3,4 milioane de lei, cu 3 milioane mai mult decât în perioada precedentă de monitorizare.
65% din totalul cheltuielilor au fost efectuate pentru deplasările de serviciu în străinătate ale deputaților fracțiunii PAS, 27% - pentru cele ale personalului Secretariatului Parlamentului, iar 8% - pentru deplasările deputaților din fracțiunea BCS.
Similar perioadei anterioare de monitorizare, lider la capitolele cheltuieli și număr de zile de deplasări a rămas deputatul PAS, Mihai Popșoi. În cazul acestuia, cheltuielile au crescut de două ori.
„Zbor frânt”. Radu Marian demisionează din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, după scandalul MoldATSA
Deputatul PAS, Radu Marian, anunță că își depune demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe. Anunțul a fost făcut de către acesta pe canalul său de Telegram.
(VIDEO) Scandal în Parlament: Costiuc și Carp și-au dorit unul altuia pușcărie. „Musca se învârte în jurul unei cușme”
Lilian Carp și Vasile Costiuc au făcut un schimb acid de replici în Parlament și, într-un final, și-au dorit unul celuilalt răspundere penală pentru presupuse ilegalități. Totul a început cu întrebarea adresată de Costiuc referitor la un dosar mai vechi, în care este vizat.
Ion Ceban propune organizarea unui referendum privind reforma administrației publice locale. Proiectul a fost depus în Parlament
Lideru (MAN), Ion Ceban, a depus în Parlament un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale. Potrivit inițiativei legislative, referendumul ar urma să aibă loc la 27 septembrie 2026.