Veronica Arpintin a avut o întrevedere cu atașatul financiar regional al Ambasadei Franței, cu competențe pentru R.Moldova, Victor Castro
Secretara de stat, a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Veronica Arpintin a avut o întrevedere cu atașatul financiar regional al Ambasadei Franței, cu competențe pentru Republica Moldova, Victor Castro.
Oficialii au discutat despre situatia macroeconomică din tară, prioritațile Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării pentru urmatoarea perioadă, precum si suportul care poate fi oferit din partea Franței în vederea atingerii obiectivelor ministerului, ce vizeaza promovarea reformor structurale, atragerea investițiilor, diversificarea exporturilor, digitalizarea, fortificarea capacităților instituționale etc.
Pe final, oficialul francez a venit cu un mesaj de susținere și deschidere în oferirea suportului necesar și s-a convenit asupra aprofundării relațiilor bilaterale.
Potrivit datelor oficiale, la moment în Republica Moldova activează 212 de întreprinderi cu capital francez, investițiile în capitalul social însumând 149,6 mln. MDL. După valoarea capitalului investit, Franța se află pe locul 16 printre principalii investitori ai RM.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.