Congresul SUA pregăteşte reguli mai stricte privind investiţiile în acţiuni şi criptomonede ale oficialilor federali, inclusiv ale preşedintelui
Camera Reprezentanţilor urmează să voteze miercuri un proiect de lege care le-ar interzice membrilor Congresului să cumpere acţiuni individuale în timpul mandatului, în timp ce Senatul analizează separat o propunere care ar interzice preşedintelui şi altor oficiali federali să emită sau să promoveze criptomonede şi alte active digitale, transmite CNBC.
Cele două iniţiative reflectă presiunea tot mai mare pentru limitarea conflictelor de interese şi a posibilităţii ca demnitarii americani să obţină câştiguri financiare folosindu-se de funcţiile publice.
Proiectul aflat la vot în Camera Reprezentanţilor, denumit Stop Insider Trading Act, este susţinut de republicani şi le interzice parlamentarilor să cumpere noi acţiuni individuale pe durata mandatului. Totuşi, aceştia îşi vor putea păstra investiţiile deţinute deja şi vor avea dreptul să le vândă, cu condiţia să anunţe public intenţia de vânzare cu cel puţin şapte zile înainte.
Proiectul majorează şi sancţiunile pentru neraportarea tranzacţiilor bursiere. Amenzile ar urma să fie de 2.000 de dolari sau 10% din valoarea tranzacţiei, în funcţie de care sumă este mai mare, faţă de penalitatea actuală de doar 200 de dolari pentru prima abatere.
Republicanul Bryan Steil, iniţiatorul proiectului, a declarat că măsura urmăreşte eliminarea suspiciunilor că parlamentarii ar putea profita de informaţii obţinute în exercitarea funcţiei.
Cu toate acestea, mai mulţi democraţi critică proiectul, susţinând că interdicţiile sunt prea limitate deoarece permit păstrarea portofoliilor existente. Şansele de adoptare sunt complicate şi de faptul că republicanii au inclus în proiect şi prevederi privind obligativitatea prezentării unui act de identitate la vot, măsură susţinută de preşedintele Donald Trump, dar contestată de opoziţie.
În paralel, Senatul examinează o versiune actualizată a Clarity Act, primul proiect amplu de reglementare a activelor digitale în Statele Unite.
Noua variantă introduce, pentru prima dată, restricţii explicite privind utilizarea criptomonedelor de către înalţii oficiali ai statului. Potrivit textului proiectului, preşedintele, vicepreşedintele, membrii Congresului şi alţi oficiali federali nu vor putea emite, sponsoriza sau promova criptomonede şi alte active digitale pe durata exercitării funcţiei.
Măsura urmăreşte să împiedice folosirea poziţiilor publice pentru obţinerea unor beneficii financiare din piaţa cripto şi vine pe fondul dezbaterilor privind reglementarea acestui sector şi prevenirea conflictelor de interese în rândul oficialilor americani.
Sursa: news.ro
Grecia ia măsuri drastice pentru folosirea trotinetelor electrice: amenzi usturătoare și interdicție pentru persoanele sub 17 ani
Grecia a adoptat o nouă lege amplă privind trotinetele electrice, introducând amenzi mari și o limită de vârstă, în încercarea de a pune capăt haosului de pe drumuri și trotuare, după o serie de accidente grave, informează DPA.
Donald Trump își dorește ca Gianni Infantino să preia postul de secretar general al ONU
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, își dorește ca Gianni Infantino, președintele Federației internaționale de fotbal (FIFA), să devină următorul secretar general al Națiunilor Unite, anunță cotidianul american New York Post.
UE le recomandă companiilor aeriene să evite să survoleze Iordania
Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (EASA) le-a recomandat miercuri companiilor aeriene să nu survoleze Iordania, țară vizată de atacurile Iranului, relatează AFP.