Nou delir marca Medvedev: SUA pregătesc o apocalipsă zombi

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, consideră că SUA au obținut posibilitatea de a controla răspândirea epidemiilor majore, ceea ce nu exclude scenariul apocalipsei zombi. El a scris despre acest lucru într-un articol pentru revista „Expert”.

publicat de Veronica Ciortan
joi, 12 martie 2026, 20:01
Nou delir marca Medvedev: SUA pregătesc o apocalipsă zombi

„Statele Unite, după cum se știe, au format o rețea militară și biologică globală, folosind alte țări ca poligoane pentru testele lor. Drept urmare, milioane de oameni devin involuntar ostatici ai unor amenințări mortale”, a scris Medvedev. 

„Rezultatele cercetărilor permit SUA să controleze răspândirea epidemiilor și să studieze factorii genetici care influențează rezistența oamenilor la diferite boli”. El a menționat că aceste instituții sunt destinate să lucreze cu agenți biologici de diferite niveluri de pericol și au mai multe grade de protecție. 

Medvedev a admis că scenariul apocalipsei zombie din serialul american „The Last of Us” ar putea deveni realitate (în serial, o infecție fungică a transformat toți oamenii de pe planetă în creaturi agresive — n. red.). În opinia sa, utilizarea de noi agenți patogeni la frontierele statelor, cu protecția garantată a SUA, va permite formarea de focare de boli periculoase pentru oameni și animale, care pot dobândi proporții mondiale. 

Fostul președinte a subliniat, de asemenea, accesibilitatea crescândă a echipamentelor și metodelor de editare a genomului, ceea ce sporește riscurile creării de viruși modificați artificial. El scrie despre posibilitatea apariției unor amenințări biologice, a căror origine va fi dificil de stabilit, deoarece acestea pot fi prezentate ca procese epidemiologice naturale.

Sursa: digi24.ro

(VIDEO) Violențe de amploare în Franța: aproape 2.400 de persoane arestate și 1.000 de polițiști răniți. Guvernul ia în calcul restricții de circulație

Franța traversează o perioadă de tensiuni sociale majore, după ce protestele împotriva costului ridicat al vieții au degenerat în violențe în mai multe orașe. Aproape 2.400 de persoane au fost arestate, circa 1.000 de polițiști și jandarmi au fost răniți, iar aproximativ 2.000 de magazine au fost devastate sau jefuite.