Germania nu renunță la colaborarea strânsă cu SUA în domeniul intelligence
Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a declarat pentru ziarul Augsburger Allgemeine că Germania va continua cooperarea strânsă cu Statele Unite în domeniul intelligence, relatează dpa, preluată de Agerpres.
"SUA este şi rămâne partenerul nostru", a declarat Dobrindt. El a adăugat că acest principiu nu ar trebui schimbat "indiferent de situaţia politică actuală", în contextul criticilor la adresa SUA şi preşedintelui Donald Trump.
Dobrindt a anunţat, de asemenea, planuri de consolidare a serviciilor de informaţii ale Germaniei.
El a spus că doreşte să transforme serviciul de informaţii interne, Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV) , într-un "adevărat serviciu de informaţii dotat cu capacităţi operaţionale eficiente". Potrivit ministrului, cooperarea cu agenţiile de informaţii străine, inclusiv cele din SUA şi Israel, va continua să se extindă.
Sursa: digi24.ro
Iranul cere SUA să accepte un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz în șapte zile. Negocierile dintre Washington și Teheran sunt în impas
Iranul a cerut duminică Statelor Unite să accepte propunerea sa privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol şi gaze naturale, afirmând că oferta prezentată Washingtonului în septembrie rămâne valabilă, transmite Reuters.
Putin propune un summit cu Trump și Xi Jinping pentru a negocia pacea în Ucraina. Zelenski nu figurează printre participanți
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus organizarea, luna viitoare, a unui summit cu preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul chinez Xi Jinping, pentru a negocia o soluţie la conflictul din Ucraina, care durează de patru ani, şi care ar favoriza Moscova, relatează Wall Street Journal, citând surse familiarizate cu discuţiile.
(VIDEO) Violențe de amploare în Franța: aproape 2.400 de persoane arestate și 1.000 de polițiști răniți. Guvernul ia în calcul restricții de circulație
Franța traversează o perioadă de tensiuni sociale majore, după ce protestele împotriva costului ridicat al vieții au degenerat în violențe în mai multe orașe. Aproape 2.400 de persoane au fost arestate, circa 1.000 de polițiști și jandarmi au fost răniți, iar aproximativ 2.000 de magazine au fost devastate sau jefuite.