Cinci companii ucrainene pot exporta carne de pasăre în Moldova
Până în prezent, cinci companii din Ucraina au primit autorizarea de a exporta carne de pasăre în Republica Moldova. Vicedirectorul ANSA, Alexandr Manciu, a declarat pentru IPN că, inițial, după stabilirea mecanismului bilateral de reluare controlată a importurilor, doar o singură companie fusese aprobată. Ulterior, alte firme au depus eforturi pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate și au fost incluse pe lista exportatorilor autorizați.
„După listarea ultimelor companii, nu au mai parvenit solicitări noi în ultima săptămână”, a precizat Alexandr Manciu. Potrivit lui, lista companiilor eligibile rămâne una restrânsă, deoarece doar abatoarele care dețin dreptul de export și pe piața Uniunii Europene pot livra carne de pasăre în Republica Moldova. Aceasta este una dintre condițiile de bază pentru autorizare.
În același timp, autoritățile au monitorizat evoluția prețurilor pe piață și precizează că nu au constatat majorări. „Mai mult, unele asociații au transmis scrisori către Ministerul Agriculturii, prin care au oferit garanții că necesarul de carne este asigurat de fermele producătoare din Republica Moldova. Nu au fost sesizate creșteri de preț la raft. Agenția a monitorizat atent situația, în contextul temerilor privind eventuale scumpiri”, a precizat Alexandr Manciu. Responsabilii dau asigurări că principala prioritate rămâne siguranța alimentară.
La sfârșitul lunii ianuarie, Republica Moldova a suspendat temporar importul de carne de pasăre și furaje din Ucraina, după ce Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a descoperit prezența metronidazolului – un antibiotic cu spectru larg interzis la animalele destinate producției alimentare – în furajele provenite din Ucraina.
Ulterior, partea ucraineană a avertizat că ar putea impune restricții asupra produselor moldovenești, inclusiv vinuri. Pentru detensionarea situației, a fost creat un grup de lucru bilateral. La începutul lunii martie, Ucraina a transmis rezultatele analizelor în laboratoare europene, iar la mijlocul lui martie, prima companie a fost autorizată să reia exporturile de carne de pasăre către Moldova.
Buget mai mare pentru sănătate: 167,4 milioane de lei în plus pentru servicii medicale
Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi direcționați către servicii medicale spitalicești, reabilitare, dializă, radioterapie, îngrijiri paliative și asistență medicală primară.
Justiție, transparență și economie: cum a atras statul de drept investiții în România și ce lecții poate învăța Republica Moldova
În economia contemporană, investițiile nu depind doar de nivelul taxelor, costul forței de muncă sau dimensiunea pieței. Pentru un investitor, o întrebare la fel de importantă este dacă regulile sunt clare, dacă instituțiile funcționează și dacă drepturile sale pot fi apărate în mod efectiv.
Salariul mediu lunar brut, aproape de 17 mii de lei în trimestrul al doilea
Salariul mediu lunar brut în Republica Moldova a ajuns la aproape 17 mii de lei în trimestrul al doilea al anului, în creștere cu peste 9% față de aceeași perioadă din anul trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, luând în calcul evoluția prețurilor de consum, salariile au crescut în termeni reali cu 2,3%.