Petru Rotaru a avut o discuție cu Ambasadorul Japoniei în R.Moldova

Ministrul finanțelor Petru Rotaru a avut o întrevedere cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, E.S. Yamada Yoichiro, pentru a discuta despre stadiul actual al cooperării moldo-nipone și despre perspectivele de extindere a acestui parteneriat.

publicat de Anatol Chirilov
joi, 23 noiembrie 2023, 14:19
MD and Japonia

Părțile au trecut în revistă proiectele de succes, din ultimii ani, susținute de Guvernul Japoniei în Republica Moldova prin intermediul Agenției Internaționale pentru Cooperare a Japoniei (JICA), dar și altor programe, care au contribuit la impulsionarea dezvoltării proceselor în mai multe domenii socio-economice, printre care se numără agricultura, antreprenoriatul, educația, sănătatea.

Ministrul Petru Rotaru i-a mulțumit diplomatului pentru sprijinul acordat țării noastre de către poporul Japoniei prin asistența umanitară oferită în vederea gestionării fluxurilor de refugiați ucraineni, în contextul războiului din țara vecină. Totodată, ministrul finanțelor și-a exprimat deschiderea pentru dinamizarea relațiilor de cooperare bilaterală în domenii cheie, astfel încât Moldova să devină o țară atractivă pentru investitori.

La rândul său, E.S. Yamada Yoichiro a dat asigurări că Japonia este un partener fidel al Republicii Moldova, inclusiv în parcursul său european și că va continua să susțină Guvernul de la Chișinău în implementarea proiectelor de dezvoltare.

Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.