Femeie din Telenești, păgubită cu peste 900.000 de lei după ce a căzut în plasa escrocilor
O femeie de 58 de ani din raionul Telenești a rămas fără peste 900.000 de lei după ce a fost manipulată de escroci prin intermediul unei scheme de fraudă telefonică.
Potrivit Poliției, victima a contractat un credit bancar și și-a folosit economiile personale, transferând banii în cinci tranșe către persoane aflate în municipiul Chișinău, în perioada 4–9 iunie. Cazul a fost raportat pe 11 iunie, scrie nordinfo.md.
Acesta este cel mai mare prejudiciu înregistrat dintre cele 22 de cazuri de fraudă telefonică sesizate poliției în ultimele 24 de ore. Valoarea totală a pagubelor depășește 3 milioane de lei.
Din totalul cazurilor înregistrate, unul s-a produs în cursul zilei de ieri, iar celelalte au avut loc anterior, fiind raportate ulterior de către victime. În același timp, datorită vigilenței cetățenilor, au fost prevenite 284 de tentative de escrocherie.
Poliția atenționează că infractorii continuă să utilizeze metode ingenioase pentru a determina victimele să transfere bani, să divulge date personale sau bancare ori să contracteze credite.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu transfere bani la indicațiile unor persoane necunoscute, să nu comunice date bancare sau coduri de verificare și să verifice informațiile direct la instituțiile oficiale. De asemenea, în cazul apelurilor care solicită acțiuni urgente, este recomandată închiderea imediată a convorbirii și sesizarea poliției.
(VIDEO) Motocicletă de 40.000 de lei, furată din curtea unui bloc din Chișinău. Un bărbat a fost reținut
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat că ar fi furat o motocicletă din curtea unui bloc de locuit din Chișinău. Prejudiciul cauzat proprietarului este estimat la aproximativ 40.000 de lei.
Copilă de 13 ani, în stare gravă la spital, în urma unui accident cu ATV-ul, la Drochia
O copilă a ajuns la spital, după ce a fost implicată într-un accident cu un ATV. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:20, în localitatea Pelenia din raionul Drochia.
(VIDEO) Percheziții INI în Chișinău într-o schemă de spălare de bani de zeci de milioane de lei, proveniți contrabanda cu țigări
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță destructurarea unei scheme de spălare de bani de aproximativ 60.000.000 de lei, care ar proveni din fabricarea clandestină a țigărilor și exportarea lor prin contrabandă.