Dublu omor în Chișinău // Mamă și fiică, ucise de un individ eliberat dintr-o instituția medicală cu profil psihiatric

Cu puțin timp în urmă, Poliția a fost sesizată despre depistarea a două persoane inconștiente, cu semne vizibile de moarte violentă, într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei.La fața locului, oamenii legii au depistat corpurile neînsuflețite a două femei, ce prezentau multiple plăgi provocate cu un obiect ascuțit.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 24 aprilie 2026, 18:27
Cătușe

Conform investigațiilor preliminare, bănuit de comiterea crimei este un bărbat de 37 de ani, locatar al aceluiași bloc. Acesta s-ar fi deplasat la ușa apartamentului unde locuiau victimele, iar în momentul în care i s-a deschis, le-ar fi atacat. Acestea s-au dovedit a fi o femeie de 75 de ani și fiica acesteia, de 57 de ani.

Totodată, din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul a fost recent externat dintr-o instituție medicală cu profil psihiatric.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.

Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.