După Tauber, și Ulanov rămâne fără salariu de deputat. Are absențe nemotivate la ședințele Parlamentului
După Marina Tauber, și Denis Ulanov a rămas fără salariu de deputat, indemnizații și compensații. Plățile au fost suspendate pentru absențe nemotivate de la ședințele Parlamentului și a comisiilor permanente din care face parte.
Igor Grosu a semnat dispoziția prin care îi retrage parlamentarului remunerările. Plățile vor fi reluate atunci când deputatul apropiat de Ilan Șor va reveni în plen, transmite Realitatea.MD.
Potrivit serviciului de presă a Legislativului, în aprilie Denis Ulanov nu a participat nici la ședințele plenare, nici la ședințele Comisiei drepturile omului și relații interetnice. Pentru lipsele nemotivate din luna martie, oficialul a fost sancționat cu reținerea a 75 % din salariu și indemnizația lunară pentru transport.
De asemenea, din martie nu li se mai achită salariul lui Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Decizia a fost luată din cauza absențelor le ședințele Legislativului și sentințelor de condamnare emise de către prima instanță pe numele celor doi.
Anterior, a fost suspendată și achitarea plăților și pentru deputata Marina Tauber, din cauza absențelor nemotivate de la ședințele plenare și de la cele ale comisiilor permanente.
Conform Regulamentului Parlamentului, deputatul care nu poate participa la o ședință din alte motive decât în semn de protest față de o chestiune din ordinea de zi, anunțat în ședință, este obligat să informeze Biroul permanent despre cauza lipsei sale.
Potrivit unui raport al Promo-LEX, deputații independenți și cei neafiliați au avut mai multe absențe în sesiunea de toamnă a Legislativului.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.