(VIDEO) Rețea de migrație ilegală, documentată și destructurată în urma unei operațiuni complexe la frontiera moldo-ucraineană
În urma unui complex de măsuri speciale de investigație și acțiuni operative desfășurate în mod sistematic, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, sub coordonarea Procuraturii Căușeni, oficiul Ștefan Vodă, au documentat și destructurat activitatea unei grupări criminale organizate, specializată în organizarea migrației ilegale cu caracter transfrontalier.
Activitatea infracțională a grupării a fost monitorizată în cadrul unei investigații ample, fiind stabilit modul de operare, structura internă, rolurile membrilor și traseele utilizate pentru traversarea ilegală a frontierei de stat.
Ca rezultat al acțiunilor operative, la data de 1 ianuarie 2026, pe sectorul de responsabilitate al SPF Tudora-1, în localitatea Palanca, la aproximativ un kilometru de linia frontierei de stat, a fost depistat și reținut un cetățean ucrainean, în vârstă de 36 de ani, imediat după ce a trecut ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova.
În urma audierilor preliminare, s-a stabilit că acesta ar fi apelat la serviciile grupării criminale, achitând suma de 10.000 de dolari SUA, pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei și facilitarea deplasării sale ulterioare.
Totodată, în cadrul aceleiași operațiuni, polițiștii de frontieră au identificat și reținut un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 39 de ani, bănuit de implicare directă în preluarea și transportarea migrantului, în calitate de participant activ la schema infracțională. Acesta a fost reținut în temeiul art. 362¹ alin. (3) lit. a) din Codul penal al Republicii Moldova, iar instanța de judecată a dispus aplicarea măsurii preventive – arest pentru 30 de zile.
Acțiunile de urmărire penală continuă, fiind orientate spre identificarea tuturor persoanelor implicate, documentarea completă a activității infracționale și consolidarea probatoriului, cu respectarea strictă a principiului prezumției de nevinovăție.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.