Copii din diferite țări, ghidați de soțiile ambasadorilor acreditați în Moldova, au colorat ouă decorative la un atelier organizat de Parlament
Mesaje de pace și prietenie au transmis copiii din diferite țări, participanți la atelierul de creație cu tematică pascală „Tradițiile care ne unesc”, organizat de Parlament. Copiii, ghidați de soția Președintelui Parlamentului și soțiile ambasadorilor acreditați în Moldova, au dat start sărbătorilor de Paști, exprimând dorința lor de pace și bună înțelegere.
Participanții la atelier au colorat împreună ouă pascale, au combinat cu entuziasm diverse culori, buna-dispoziția și îndemnarea. Cu multă imaginație și creativitate, au creat propriile decorații de Paște, bucurându-se de comunicarea cu semenii. Participanții la atelier au vorbit despre semnificația sărbătorilor pascale și au povestit despre tradițiile de Paște din țările lor de baștină, creând amintiri frumoase și legând prieteni. Cuvântul-cheie al decorațiilor de Paște din acest an a fost „pace”, scris în mai multe limbi.
La finalul atelierului, cele peste 100 de ouă decorative multicolore, pictate în culorile optimismului și ale speranței în bine de copiii din diferite țări, au fost agățate în pomii din scuarul Parlamentului. În perioada din preajma sărbătorilor pascale, acestea vor colora scuarul Parlamentului, ca adevărate simboluri ale păcii, încrederii și prieteniei.
La atelier au participat circa 40 de copii de vârste diferite, inclusiv copii ale familiilor refugiate din Ucraina. Alături de ei au fost soția Președintelui Parlamentului, Inga Grosu, soția ambasadorului UE, Dace Mazeika, soția ambasadorului SUA, Michelle Logsdon, soția ambasadorului României, Delia Dragulescu, soția ambasadorului Ucrainei, Olesea Șevcenco, soția ambasadorului Franței, Joselyne Paul, soția ambasadorului Letoniei, Gundega Vāvere-Mikute, soția ambasadorului Azerbaidjanului, Sabina Osmanova, precum și Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița.
Partenerii evenimentului, Rifero și Brutăria Bardar, au onorat cu generozitate tradițiile pascale și le-au oferit în dar copiilor iepurași din ciocolată și cozonaci.
Serviciul Vamal și-a desemnat câștigătorii Spartachiadei dedicate aniversării a 35 de ani de la fondarea instituției
În weekendul precedent, a fost desfășurată Spartachiada Serviciului Vamal, în cadrul căreia funcționarii vamali au demonstrat că spiritul de echipă, disciplina și determinarea se manifestă nu doar în activitatea profesională, ci și pe terenul de competiție.
StratCom: Incidentele cu drone sunt urmate de valuri de propagandă și dezinformare
Numărul incidentelor cu drone în spațiul aerian național a crescut în ultimele luni, fiind înregistrate inclusiv cazuri de prăbușiri urmate de explozii. Potrivit Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, după astfel de incidente sunt răspândite mesaje de dezinformare, cu scopul de a intimida populația, de a submina consolidarea capacității de apărare și de a diminua sprijinul pentru Ucraina, transmite IPN.
O femeie și-a găsit soțul spânzurat, la Cricova
O femeie a alertat poliția, după ce și-a găsit soțul zăcând fără suflare. Descoperirea macabră a avut loc sâmbătă, 19 septembrie, în jurul orei 17:05, într-o casă din orașul Cricova, municipiul Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei.