Berlinschii acuză presiuni asupra primarilor pentru acceptarea amalgamării localităților: „Opinia cetățenilor nu este luată în calcul”
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că reforma administrativ-teritorială promovată de autorități nu beneficiază de susținere largă și este realizată prin presiuni exercitate asupra primarilor pentru a accepta amalgamarea localităților. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la Exclusiv TV.
Potrivit deputatului, o reformă de asemenea amploare ar trebui adoptată doar în condițiile unui consens extins în societate. În lipsa acestuia, afirmă Berlinschii, atât reforma justiției, cât și cea administrativ-teritorială riscă să nu poată fi implementate eficient.
El a declarat că, în teritoriu, unii reprezentanți ai majorității parlamentare, împreună cu reprezentanți ai Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, ar organiza ședințe cu primarii, în cadrul cărora le-ar indica cu ce localități urmează să se amalgameze.
„Se încearcă crearea unei imagini că localitățile se amalgamează voluntar, însă în realitate asupra primarilor se exercită presiuni, iar opinia cetățenilor nu este luată în calcul”, a declarat Alexandr Berlinschii.
În susținerea afirmațiilor sale, deputatul a invocat mai multe exemple din teritoriu. El a menționat că, în raionul Florești, o consilieră care nu ar fi susținut o anumită decizie de amalgamare s-ar fi confruntat cu sistarea alimentării localității cu apă. Totodată, în raionul Leova, locuitorii comunei Hănăsenii Noi și-ar dori comasarea cu orașul Leova, însă, potrivit lui Berlinschii, primarul și consilierii PAS le-ar fi comunicat că localitatea va merge spre Filipeni.
Deputatul Partidului Nostru a criticat modul în care este gestionat procesul de reorganizare administrativ-teritorială, calificându-l drept defectuos și netransparent. El a reiterat că autoritățile ar încerca să prezinte procesul drept unul voluntar, în timp ce, în realitate, deciziile ar fi impuse de sus.
Declarațiile vin în contextul discuțiilor tot mai intense privind reforma administrativ-teritorială din Republica Moldova și criteriile de amalgamare a localităților.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.
Vasile Tofan a discutat cu ambasadorul Greciei despre integrarea europeană și atragerea investițiilor
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut, la 1 septembrie, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Nikolaos Krikos. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării economice dintre cele două state.