Un biciclist a murit, după ce s-a ciocnit frontal cu un scuter condus de un tânăr băut, la Florești
Un bărbat a murit, după ce bicicleta cu care se deplasa s-a izbit violent într-un scuter. Tragedia a avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:30, pe o stradă din localitatea Vertiujeni, din raionul Florești, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor este vorba despre un bărbat de 40 de ani care se deplasa cu o bicicletă de model Stels când s-a ciocnit cu un scuter de marca Viper ce era condus de un tânăr de 26 de ani.
În urma impactului, biciclistul s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost preluat de o ambulanță, însă din nefericire acesta a murit în drum spre spital.
Totodată, sursele noastre mai menționează că tânărul care se afla la ghidonul scuterului, imediat după accident a dat bir cu fugiții, însă a fost prins la scurt timp de oamenii legii și a fost reținut pentru 72 de ore.
Oamenii legii au stabilit preliminar că acesta conducea scuterul în stare de ebrietate. Fiind testat cu aparatulu Drager, rezultatele au arătat că avea o concetrație de 0,46 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
(VIDEO) Nou accident cu implicarea unui motociclist gonit de INSP
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce era gonit de o motocicletă a INSP. Cazul a avut loc în jurul orei 13:50, la intersecția străzilor Ismail și Calea Moșilor.
Accidentul mortal de la Basarabeasca. Șoferul fugar s-a predat
Șoferul care a lovit mortal, miercuri dimineață, o femeie de 64 de ani și a părăsit locul accidentului, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost identificat. Bărbatul are 26 de ani și s-a prezentat benevol joi la Poliție, urmând să fie reținut pentru 72 de ore.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.