Moldova și România își intensifică cooperarea la frontiera de la Sculeni
Reprezentanții Poliției de Frontieră din Republica Moldova și România s-au întrunit vineri, 25 septembrie, la punctul de trecere a frontierei Sculeni, pentru a analiza situația din zona de responsabilitate comună și riscurile de criminalitate transfrontalieră.
La ședință au participat delegații Direcției regionale Vest a Poliției de Frontieră a Republicii Moldova și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași. Cele două părți au realizat o analiză comună de risc, fiind evaluate amenințările specifice criminalității transfrontaliere, precum și fluxurile de persoane și mijloace de transport.
În urma discuțiilor, autoritățile au stabilit continuarea schimbului operativ de informații privind persoanele observate în zona râului Prut și monitorizarea acestora până la intervenția echipajelor. De asemenea, toate incidentele înregistrate pe segmentul de „frontieră verde” urmează să fie cercetate în comun.
O altă măsură vizează informarea rapidă și reciprocă privind misiunile efectuate cu drone în zona comună de responsabilitate.
Potrivit Poliției de Frontieră, cooperarea directă dintre autoritățile celor două state permite identificarea mai rapidă a riscurilor și asigurarea unei intervenții coordonate pentru creșterea securității la frontieră.
Campionat de tir pentru polițiștii de frontieră: 30 de participanți și probe de precizie la Chișinău
În data de 24 septembrie 2026, la poligonul „Dinamo” din municipiul Chișinău, s-a desfășurat Campionatul Poliției de Frontieră la tir, unde au participat 30 de polițiști de frontieră. Aceștia și-au testat precizia, viteza de reacție și abilitățile de utilizare a armamentului din dotare.
Conducerea IGP a avut o întrevedere cu reprezentanții FBI
Conducerea Poliției Naționale a avut o întrevedere cu reprezentanții Oficiului Federal de Investigații (FBI), cu sediul la București, precum și cu reprezentanții Oficiului Regional de Securitate din cadrul Ambasadei SUA la Chișinău, în cadrul căreia au fost abordate noi direcții de colaborare și modalități de consolidare a parteneriatului instituțional.
Noul Director INL al Ambasadei SUA, în vizită de curtoazie la Poliția de Frontieră
Noul Director al Biroului Internațional pentru Combaterea Traficului de Droguri și Aplicare a Legii (INL) din cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova, Steven Anderson, a avut o întrevedere de curtoazie cu conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră