Nivelul apei în Nistru continuă să scadă. Hidrologii prognozează o reducere cu până la 20 de cm

Nivelul apei în râul Nistru va continua să scadă în următoarele 24 de ore. Potrivit prognozei hidrologice, în perioada 30 septembrie, ora 08:00 – 1 octombrie, ora 08:00, pe sectorul dintre satele Hrușca și Talmaza, nivelul apei va scădea cu 10-20 de cm.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 30 septembrie 2026, 17:52
Nistru

Pe celelalte sectoare ale râului Nistru, precum și pe râul Prut și râurile mici, nu sunt prognozate modificări esențiale ale regimului hidrologic, potrivit realitatea.md.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat astăzi, 30 septembrie, că în teorie, un debit de 30 de metri cubi pe secundă ar fi suficient pentru aprovizionarea cu apă a orașelor din Republica Moldova, însă infrastructura trebuie adaptată pentru a putea face față unor asemenea valori.

Totodată, autoritățile monitorizează evoluția debitului Nistrului în condițiile stării de urgență în sectorul hidrologic, instituită pe fondul deficitului de apă și al riscurilor pentru aprovizionarea cu resurse acvatice.