Grecia: Un mort și 25 de dispăruți în naufragiul unei ambarcațiuni cu migranți lângă Creta
O persoană a murit și alte 25 sunt date dispărute după ce o ambarcațiune cu migranți a naufragiat în largul insulei grecești Gavdos, în apropiere de Creta, a declarat luni pentru AFP un reprezentant al Gărzii de Coastă elene, relatează AFP.
'51 de persoane au fost salvate de două nave aflate în apropiere, o navă cargo și un petrolier', a afirmat el, fără a oferi detalii despre naționalitatea celor salvați.
Potrivit declarațiilor supraviețuitorilor, la bordul ambarcațiunii se aflau 77 de persoane.
O ambarcațiune parțial scufundată a fost văzută duminică într-o zonă maritimă situată la circa 70 km sud de Gavdos, potrivit aceleiași surse.
Operațiunea de căutare și salvare este în desfășurare.
Oficialul Gărzii de Coastă elene a afirmat că 'patru nave care se aflau în apropiere, două ambarcațiuni și o dronă a agenției Frontex, precum și un avion al forțelor aeriene' elene participă la operațiune.
Creta și mica insulă vecină Gavdos, la nord de Libia, au devenit principalul punct de intrare pentru solicitanții de azil în Grecia. Migranții sunt transportați către centre de primire de pe insulele din Marea Egee sau din Grecia continentală.
Creta dispune în prezent doar de o structură de cazare temporară pentru solicitanții de azil, însă Ministerul grec al Migrației și Azilului a promis că va înființa în curând un centru de primire permanent.
Conform datelor ministerului, raportate la sfârșitul lunii august de agenția de știri greacă Ana, numărul sosirilor de migranți a scăzut cu aproape o treime în ultimele 12 luni.
Sursa: agerpres.ro
Summit istoric la Cardiff: Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord fac front comun și cer dizolvarea Regatului Unit și intrarea în UE
Liderii celor trei națiuni ale Regatului Unit se reunesc într-un summit fără precedent la Cardiff, pentru a semna un acord istoric prin care cer dreptul de a organiza referendumuri de independență. Pentru prima dată, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord sunt conduse simultan de lideri proindependență, intensificând presiunea asupra premierului Andy Burnham, potrivit The Telegraph.
Inteligenţa artificială - ONU solicită măsuri urgente în faţa unor „riscuri fără precedent”
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a făcut luni un apel la o „acţiune urgentă” pentru a reglementa inteligenţa artificială (IA), în faţa „riscurilor fără precedent” pe care le prezintă sistemele cele mai avansate, relatează AFP.
Trump: Ucraina și Rusia au acceptat să nu mai atace infrastructura energetică
Președintele SUA, Donald Trump, susține că Ucraina și Rusia s-au angajat să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice a celeilalte părți. Anunțul a fost făcut luni, 14 septembrie, după ce liderul american ceruse Kievului să oprească loviturile asupra rafinăriilor rusești.