Femeie agresată și violată de un individ, la Cantemir

O femeie s-a plâns ieri la poliție despre faptul că acum trei zile ar fi fost violată de un consătean. Cazul ar fi avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Porumbești, din raionul Cantemir.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 31 octombrie 2023, 08:30
girofar

Victima în vârstă de 65 de ani le-ar fi comunicat oamenilor legii că ar fi fost bătută și violată de un individ în vârstă de 49 de ani, la care ar fi mers în ospeție.

Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, dar și veridicitate celor declarate de către femeie.

(VIDEO)Tânără jefuită ziua în amiaza mare pe o stradă din Chișinău

Un bărbat de 33 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani, fiind suspectat de comiterea unui jaf. Potrivit probatoriului acumulat, acesta ar fi sustras în mod deschis un telefon mobil din mâna unei tinere, în timp ce se afla pe o stradă din sector, după care a fugit într-o direcție necunoscută.