Sancțiuni mai dure pentru comercializarea drogurilor și promovarea online a substanțelor interzise
Pedepsele pentru comercializarea drogurilor vor fi înăsprite, iar persoanele care utilizează platformele de socializare pentru a promova sau vinde substanțele interzise vor fi sancționate penal. Aceste prevederi se regăsesc într-un proiect de lege votat în prima lectură de 89 de deputați, scrie NordInfo.MD.
Inițiativa legislativă aparține Ministerului Afacerilor Interne și introduce măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea circulației ilegale a drogurilor, substanțelor stupefiante și psihotrope, produselor etnobotanice, precum și a precursorilor sau substituenților de droguri.
Astfel, autorii propun completarea Codului penal cu un articol care să prevadă expres că atragerea minorilor la consumul de droguri se va sancționa cu amenzi de până la 50 000 de lei sau cu închisoare de la 3 la 5 ani. Dacă infracțiunea este comisă prin aplicarea violenței, pe teritoriul instituțiilor de învățământ sau în locuri de agrement, sancțiunile cresc până la 180–240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de la 7 la 10 ani. În același timp, pedeapsa pentru implicarea minorilor în circulația ilegală a substanțelor interzise sau în organizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul drogurilor sau al etnobotanicelor va crește de la 3–7 ani la 5–8 ani de închisoare.
Proiectul introduce și sancțiuni pentru utilizarea platformelor online sau conturilor pe rețelele sociale în scopul promovării sau facilitării consumului de droguri. Sunt prevăzute sancțiuni graduale: între 2 și 4 ani de închisoare pentru promovare și facilitare, 4–7 ani pentru oferire, livrare sau distribuire, 7–10 ani dacă faptele sunt comise de mai multe persoane sau cu folosirea situației de serviciu și 10–12 ani în cazul implicării grupurilor sau organizațiilor criminale. În anumite situații, pot fi aplicate și sancțiuni pentru persoanele juridice, inclusiv amenzi, interdicții de activitate sau chiar lichidarea acestora.
Documentul prevede și o serie de modificări la Codul contravențional. Vor fi sancționate persoanele care nu intervin pentru a preveni consumul de substanțe interzise sau tăinuiesc asemenea fapte, în special în instituțiile de învățământ, centrele de reabilitare socială și medicală sau spații de educație pentru minori.
De asemenea, lista substanțelor interzise va fi extinsă pentru a include noi tipuri de droguri sintetice, etnobotanice, substituenți și precursori, ca răspuns la metodele moderne de trafic și consum.
Potrivit datelor statistice, în perioada 2019–2025, au fost înregistrate 7.106 infracțiuni și 20.044 de contravenții legate de droguri. Cantitățile confiscate indică o creștere semnificativă a traficului de droguri sintetice (PVP, MDMA, mefedronă), precum și de cocaină. După adoptare, documentul va intra în vigoare la 28 august 2026.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.