Șefa statului, în discuție cu Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: „Am mulțumit pentru ajutorul constant și necondiționat din partea României”
La Palatul Parlamentului României, Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, despre cooperarea între Chișinău și București și agenda europeană.
Lidera de la Chișinău a punctat că România este cel mai important avocat al Republicii Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
„Am vorbit despre lucrurile pe care am reușit să le facem de la momentul obținerii statutului de țară candidat un an în urmă și despre importanța obținerii unei decizii pozitive a Consiliului UE pe inițierea negocierilor cât de curând posibil. Am apreciat susținerea mai multor partide politice pentru parcursul nostru european, dar și cooperarea foarte bună dintre parlamentele de pe ambele maluri ale Prutului. Am mulțumit pentru ajutorul constant și necondiționat din partea României în ultimii doi ani, ajutor care ne-a ajutat să facem față crizelor prin care trecem și să devenim mai rezistenți”, a declarat șefa statului.
(VIDEO) Facturi la gaze contestate de consumatori. Constantin Cuiumju a sesizat ANRE și cere verificarea sistemului Energocom
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a sesizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în legătură cu presupuse erori în facturile la gaze naturale reclamate de consumatori. Parlamentarul solicită verificarea modului de funcționare a sistemului de facturare utilizat de Energocom și stabilirea numărului persoanelor afectate.
Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.
Renato Usatîi, mesaj de felicitare de ziua SIS: «Securitatea Republicii Moldova trebuie să fie mai presus de orice interes politic»
Președintele Partidului Nostru, deputatul Renato Usatîi, i-a felicitat pe angajații și veteranii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului. În mesajul său, acesta a reiterat necesitatea unei reforme profunde a sistemului de securitate națională.