Salmonella la kilogram! Un lot de carne de pui, oprit înainte de distribuție

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au reținut un lot de 2.305 kilograme de carne separată mecanic de pui, provenit din import, după ce testele de laborator au confirmat prezența bacteriei Salmonella. Probele au fost prelevate la Postul de inspecție la frontiera Leușeni, unde lotul a fost inițial verificat înainte de a intra pe piață.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 2 decembrie 2025, 18:38
Salmonella la kilogram! Un lot de carne de pui, oprit înainte de distribuție

Carnea contaminată a fost plasată sub restricție oficială direct în depozitul importatorului, fiind interzisă comercializarea sau utilizarea sa. ANSA a anunțat că, potrivit procedurilor legale, întregul lot va fi declarat subprodus de origine animală nedestinat consumului uman și va fi eliminat în condiții de siguranță, sub controlul strict al inspectorilor, scrie Bani.MD.

ANSA susține că lotul de carne de pui  nu poate fi admis în industria alimentară în condițiile în care nu corespunde criteriilor de siguranță a produselor alimentare.

Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027

Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.

10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control

Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.

Compensații pentru sezonul rece: Guvernul caută fonduri suplimentare și înăsprește criteriile de acordare a sprijinului financiar

Guvernul caută surse suplimentare de finanțare pentru compensațiile la încălzire din viitorul sezon rece, după ce a prevăzut în bugetul de stat doar 550 de milioane de lei. Premierul Vasile Tofan anunță că regulile de acordare vor fi înăsprite, astfel încât banii să ajungă în primul rând la familiile care au cea mai mare nevoie.