Guvernul mută 9,5 milioane de lei din fondul pentru reforme către poliție și securizarea frontierei
Peste 9,5 milioane de lei din bugetul de stat pentru 2026 urmează să fie repartizați către proiecte din domeniul poliției și securității frontierei, potrivit unui proiect de hotărâre al Guvernului, aflat în consultări publice. Este vorba, mai exact, despre 9,593 milioane de lei alocate Ministerului Afacerilor Interne, bani proveniți din fondul general de 90,9 milioane de lei destinat investițiilor capitale aferente reformelor economice, scrie Bani.MD.
Cea mai mare parte a acestor fonduri va merge pentru pregătirea construcției a două sedii noi pentru direcțiile regionale de poliție. Pentru sediul din Bălți sunt prevăzute 3,548 milioane de lei, iar pentru cel din Cahul – 2,545 milioane de lei, sumele fiind destinate în principal elaborării documentației tehnice. Proiectele în sine sunt mult mai ample: sediul din Bălți are un cost estimativ de 196,449 milioane de lei, iar cel din Cahul de 134,816 milioane de lei.
Alte fonduri sunt direcționate către Poliția de Frontieră. Astfel, 2 milioane de lei sunt alocate pentru sectorul Copceac din Taraclia, inclusiv pentru demararea lucrărilor, iar câte 750 de mii de lei vor fi folosiți pentru proiectarea unor sisteme fixe de supraveghere la Gotești și Otaci. Potrivit notei informative, aceste investiții urmăresc „consolidarea sistemului de control al frontierei în conformitate cu standardele UE”.
Separat, proiectul prevede și o redistribuire de 2 milioane de lei în cadrul Ministerului Justiției: banii sunt luați de la construcția casei de arest din Bălți și redirecționați către Penitenciarul nr. 5 din Cahul, pentru a permite finalizarea lucrărilor până la sfârșitul anului 2026.
Autoritățile explică necesitatea deciziei prin urgența demarării lucrărilor: „se propune redistribuirea alocațiilor prin hotărâre de Guvern”, fără a aștepta rectificarea bugetară din vară.
În total, proiectele vizate au o valoare estimată de peste 377 milioane de lei, însă în această etapă Guvernul alocă doar 9,593 milioane de lei pentru lansarea lor, în principal pentru elaborarea documentației tehnice.
Proiectul a fost publicat pentru consultări publice și urmează să fie examinat și aprobat de Guvern.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.
Vasile Tofan a discutat cu ambasadorul Greciei despre integrarea europeană și atragerea investițiilor
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut, la 1 septembrie, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Nikolaos Krikos. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării economice dintre cele două state.