Circa 45 de metri cubi de deșeuri, evacuate de pe malurile lacului Costești-Stânca
Circa 45 de metri cubi de deșeuri menajere au fost evacuate de pe o porțiune de aproximativ 10 kilometri de mal al lacului de acumulare Costești-Stânca, în cadrul unei acțiuni de salubrizare organizate de inspectorii de mediu din Râșcani. Autoritățile de mediu susțin că sunt necesare măsuri permanente pentru menținerea curățeniei în una dintre cele mai vizitate zone acvatice din nordul țării.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului precizează că, în fiecare sezon estival, zonele de pe malurile râului Prut și ale lacului de acumulare Costești-Stânca, din apropierea localităților Costești, Văratic, Dumeni și Duruitoarea Nouă, sunt vizitate de numeroși turiști și pescari. Odată cu creșterea fluxului de vizitatori, se acumulează și cantități considerabile de deșeuri abandonate, potrivit ipn.md.
Pentru prevenirea degradării mediului și reducerea impactului asupra ecosistemului acvatic, inspectorii de mediu au emis prescripții obligatorii prin care solicită organizarea lunară a acțiunilor de salubrizare a malurilor râului Prut și ale lacului Costești-Stânca, precum și evacuarea deșeurilor către platformele autorizate din localitățile implicate.
Totodată, autoritățile de mediu cer asigurarea colectării săptămânale a deșeurilor în perioada estivală, cu intensificarea serviciilor în zilele de sâmbătă și duminică, când fluxul de vizitatori este mai mare. Cetățenii sunt îndemnați să păstreze curățenia și să nu abandoneze deșeurile în zonele de agrement.
Acest material jurnalistic a fost elaborat de către Agenția de Presă IPN, în cadrul Programului de granturi mici pentru mass-media „Jurnalism comunitar pentru un mediu sănătos și justiție verde”, desfășurat în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de AO EcoContact, cu suportul Suediei. Conținutul prezentului material jurnalistic constituie responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat opiniile EcoContact sau ale donatorului.
Statul are mii de scaune goale! Unul din opt posturi din administrație este vacant
În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.
Statul Major al Apărării ar putea deveni structură centrală distinctă. Proiectul, votat în prima lectură
Deputații au votat în prima lectură un proiect de lege care prevede instituționalizarea Statului Major al Apărării ca structură centrală distinctă, măsură menită să delimiteze mai clar conducerea militară operativă de atribuțiile administrative și logistice ale Ministerului Apărării.
Terenuri fără taxe și acorduri cu Guvernul pentru investițiile de amploare. Noua lege, votată în prima lectură
Investitorii locali și străini vor avea condiții noi de activitate. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la investiții. Astfel, investițiile vor fi direcționate cu prioritate spre sectoare strategice — energie, tehnologie, sănătate, infrastructură —, iar pentru proiectele de anvergură este introdus un regim diferențiat, cu criterii clare de calificare și facilități dedicate, coordonate printr-un punct unic de contact în cadrul Agenției de Investiții.