(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 10 septembrie 2026, 22:41
Ion Ceban

Declarațiile au fost făcute pe 10 septembrie, după evenimentul de lansare a lucrărilor pentru extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân, potrivit independent.md.

Ceban nu a precizat în ce țară s-a produs incidentul, însă a menționat că destinația este mai ieftină decât Turcia, Bulgaria și Grecia și că situația economică de acolo ar fi „de trei ori mai proastă decât în Republica Moldova”.

Ion Ceban

„Incidentul a fost unul foarte banal. Am alunecat în gol acolo unde n-am văzut că ar putea să existe spațiu. V-am spus, este o țară foarte săracă, unde am fost. Infrastructura este foarte degradantă. Am ajuns să fiu așa cum mă vedeți dumneavoastră, dar voi depune efort împreună cu medicii să mă recuperez”, a declarat edilul.

Primarul a precizat că, de regulă, el și familia sa nu aleg hoteluri, ci închiriază apartamente în timpul vacanțelor.

„Este timpul meu personal și probabil că este cumva protejat în acest sens. (…) În ceea ce ține nemijlocit de ceea ce mi se întâmplă sau cum mi se întâmplă în concediu, chiar v-aș ruga să-mi fie respectată partea asta privată a lucrurilor”, a spus Ceban.

Întrebat cât va dura recuperarea, primarul a răspuns că va urma recomandările medicilor. Acesta a mai fost întrebat de ce nu a fost operat la spitalul municipal unde fusese internat inițial.

„Așa au decis medicii”, a răspuns Ceban.

Edilul a anunțat pe 15 august că și-a întrerupt vacanța după un „incident neplăcut” și că urma să fie supus unei intervenții chirurgicale la picioare. Ulterior, pe 18 august, acesta a precizat că a fost internat inițial într-un spital municipal, după care a fost transferat la o altă instituție medicală.

În aceeași zi, Ceban a respins informațiile și speculațiile privind circumstanțele accidentului și a declarat că nu a participat la nicio petrecere și nu s-a aflat în stare de ebritate, despre care se vehicula în spațiul public.

În seara zilei de 18 august, primarul a anunțat că a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore.