VIDEO // Vladimir Cebotari, fondatorul PDMM: „Oamenii care se dezic de trecutul lor, de greșelile comise, sunt cei în care nu putem avea încredere”
Partidul Democrat Modern din Moldova (PDMM), formațiune care se revendică drept succesor de facto al Partidului Democrat, declară că nu se dezice de trecut și că își asumă atât realizările, cât și greșelile perioadei de guvernare. Afirmația a fost făcută de unul dintre fondatorii PDMM, Vladimir Cebotari, în cadrul unei emisiuni la TVC21.
Acesta a subliniat că partidul își valorifică experiența acumulată și vrea să o transforme în proiecte importante pentru țară. Totodată, Cebotari a criticat ipocrizia politicienilor care refuză să-și recunoască greșelile, susținând că PDMM se distinge prin onestitate, transmite Telegraph.MD.
„Democrații moderni sunt cei care au înțeles greșelile, le-au conștientizat, au scos toate învățămintele, încearcă să nu le repete și, trecând prin purgatoriu, am învățat lecția și am venit cu noi forțe, cu noi concepte ale vieții, dar nu am uitat de experiența acumulată în timpul guvernării și nu doar. Nu ne dezicem de trecutul nostru. Asta ne deosebește de alți colegi de-ai noștri, acceptăm toate acuzațiile făcute în adresa noastră. Nu a fost greșeala lui Plahotniuc, au fost greșelile echipei noastre. Este nedemn să lași pe spatele unui singur om greșelile. Oamenii care se dezic de trecutul lor, de greșelile comise sunt cei în care nu putem avea încredere, care într-un moment de cumpănă îți vor întoarce spatele”, a declarat Vladimir Cebotari.
Potrivit lui, diferența dintre PDMM și alți actori politici este tocmai disponibilitatea de a recunoaște greșelile și de a învăța din ele, nu de a fugi de responsabilitate.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.