Bombă pe piața gazelor! Energocom a ratat gazul ieftin și cere acum majorarea tarifelor

Compania de stat Energocom este acuzată că nu a profitat de perioada în care gazele naturale se tranzacționau la cele mai mici prețuri și a ratat momentul optim pentru achizițiile destinate sezonului rece 2026–2027. Potrivit experților din domeniul energetic, dacă achizițiile ar fi fost realizate în iunie 2026, când prețul pe piață cobora până la aproximativ 40 euro/MWh, tariful solicitat de companie putea fi cu circa 30% mai mic, iar economia s-ar fi ridicat la 27,6 milioane de euro.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 17 iulie 2026, 18:59
Energocom

Experții susțin piața gazelor naturale a rămas volatilă, însă cotațiile s-au situat în intervalul 40–55 euro/MWh. Cu toate acestea, calculul prezentat de Energocom către ANRE pentru majorarea tarifului a fost realizat pornind de la prețul maxim de 55 euro/MWh, nu de la nivelurile minime înregistrate în luna iunie. Autorii concluzionează că acest lucru indică „ratarea timpului potrivit pentru achiziții” pentru sezonul rece 2026–2027, scrie bani.md.

Energocom a ratat gazul ieftin și cere acum majorarea tarifelor

Mențioăm că, în 2025, experți din sectorul energetic, inclusiv cei de la WatchDog.MD, criticau Moldovagaz pentru că nu a procurat și nu a stocat gaze naturale din timp, iar Energocom a fost prezentată drept compania care a intervenit pentru a asigura cea mai mare parte a necesarului Republicii Moldova.

Acum însă, criticile sunt îndreptate chiar spre Energocom. Potrivit specialiștilor din sectorul energetic, societatea justifică solicitarea de majorare a tarifului prin lipsa resurselor financiare necesare achiziției gazelor pentru sezonul 2026–2027. Experții contestă însă această explicație și argumentează că diminuarea volumelor de vânzare, ca efect al liberalizării pieței, ar fi trebuit să lase companiei resurse financiare disponibile.

Energocom

Totodată, specialiștii susțin că nu este clară strategia de achiziție a gazelor or, nu este precizat dacă acestea vor fi cumpărate prin contracte futures, la prețuri indexate la bursă, sau prin stocare în depozite, ceea ce ar implica costuri suplimentare de transport și înmagazinare. Autorii afirmă că lipsește o strategie transparentă privind modul de constituire a stocurilor pentru iarna viitoare.

Experții spun că Energocom a calculat noul tarif doar pentru lunile rămase din perioada de reglementare, deși ANRE aprobă un tarif mediu anual. În opinia autorilor, această abordare ar conduce la un tarif mai ridicat decât ar rezulta din aplicarea metodologiei pe întregul an de reglementare.

În datat de 15 iulie, Energocom a depus o solicitare la ANRE pentru majorarea tarifelor la gaz cu 6,52 de lei, la 20,93 lei metru cub.

(DOC) Directorul care cere scumpirea gazului cu 45% ridică aproape 100 mii de lei pe lună și primește tichete pentru mâncare

Directorul general interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, instituția care a solicitat ANRE majorarea tarifului la gazele naturale pentru consumatorii casnici cu 45,2%, până la 20,93 lei/metrul cub (cu TVA), a încasat în 2025 un salariu anual de 1,2 milioane de lei, ceea ce înseamnă un venit mediu de 99,6 mii de lei pe lună, potrivit declarației de avere și interese personale.