Radu Burduja: Oprim declinul și repornim „motoarele” cu Respect pentru oameni
Stoparea declinului demografic, transparentizarea achiziționării resurselor energetice și readucerea profesioniștilor în administrația publică centrală sunt printre prioritățile Partidului „Respect Moldova”. Declarațiile au fost făcute de Radu Burduja, vicepreședinte al formațiunii, în cadrul emisiunii „Vocile puterii” de la Exclusiv TV.
„Moldova pierde oameni, iar fără oameni nu există sate, economie și viitor. De aceea prima și cea mai stringentă măsură este stoparea declinului demografic”, a subliniat Burduja.
Printre soluțiile propuse de Partidul „Respect Moldova” se numără oferirea unor indemnizații unice la naștere: 22.000 lei pentru primul copil, 32.000 lei pentru al doilea și 42.000 lei pentru al treilea și următorii copii. Potrivit lui Burduja, aceasta este o investiție directă în familii și în viitorul țării.
Un alt pachet de legi va fi dedicat domeniului energetic, cu accent pe achiziția gazelor și a energiei electrice prin contracte directe și transparente, supuse auditului obligatoriu.
„Oamenii trebuie să știe cum și la ce preț se cumpără resursele energetice, care ulterior le ajung în facturi”, a explicat vicepreședintele „Respect Moldova”.
Totodată, formațiunea își propune readucerea specialiștilor în administrația publică, pentru a opri practica numirilor pe criterii de rudenie sau loialitate politică.
„Avem nevoie de profesioniști, de oameni cu experiență, care să repornească motorul administrației și să facă legile să funcționeze în beneficiul societății”, a adăugat Radu Burduja.
„Respect pentru oameni înseamnă respect pentru familii, pentru transparență și pentru profesioniști. Aceasta este misiunea noastră și pentru asta vom lupta în viitorul Parlament”, a concluzionat Burduja.
Comerț, taxi, narghilea: Ce alte domenii vor fi vizate de controalele fiscului în septembrie
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va desfășura, în luna septembrie, controale fiscale prin metoda verificării operative, orientate prioritar spre mai multe domenii de activitate economică.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.