Accident soldat cu mai mulți răniți, la Sîngerei. Printre victime sunt și copii

Șase persoane, inclusiv doi copii de 1 și 4 ani, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs duminică seara, în jurul orei 17:45, pe drumul R-13, în apropierea satului Cubolta, raionul Sângerei.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 17 noiembrie 2025, 09:17
IP Sîngerei

Liliana Harea, ofițerul de presă al IP Sîngerei, a declarat pentru PulsMedia.MD că accidentul s-a produs după ce un bărbat de 38 de ani, la volanul unui automobil de marca Volkswagen Sharan, nu ar fi respectat indicatorul „Cedează trecerea” și a ieșit pe drumul cu prioritate, fiind lovit lateral de o Skoda Octavia, condusă de un bărbat de 50 de ani.

„În Volkswagen se aflau, pe lângă șofer, soția acestuia de 38 de ani, cei doi copii minori și o femeie de 65 de ani. În Skoda se afla șoferul și o pasageră de 54 de ani.În urma impactului, toate persoanele implicate au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele indicând 0,00 mg/l alcool în aerul expirat”, a declarat Harea.

Poliția a inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.a