Moldovean de 53 de ani, strivit de un cilindru la locul de muncă, în Italia
Un muncitor moldovean în vârstă de 53 de ani, Vladimir Valah, rezident de mulți ani în Buttapietra, a murit miercuri după-amiaza, la spitalul Borgo Trento din Verona, după ce marți, în timpul programului de lucru la compania „Ici Caldaie” din Campagnola di Zevio, a fost prins sub un cilindru de oțel cu greutatea de aproximativ 800 de kilograme.
Moartea bărbatului vine după ce fiul său a decedat în urma unei grave boli.
Potrivit informațiilor disponibile, Vladimir se întorsese la serviciu de câteva zile, după vacanța de vară, menționează publicația L’ Arena.
În jurul orei 16:00, în timp ce își desfășura atribuțiile, a fost prins sub cilindrul de oțel. A fost extras cu greu de dedesubt.
Colegii au ancorat piesa pe un pod rulant, iar pentru acordarea primului ajutor a fost necesară intervenția pompierilor din Verona, care l-au mutat pentru a permite echipajelor medicale să acționeze în siguranță.
Medicii și asistenții de la Suem 118, sosiți cu ambulanța și o autosanitară, au efectuat manevrele de prim ajutor și l-au transportat de urgență la spital.
De la început, starea lui a fost considerată extrem de gravă; a fost internat în Terapie Intensivă, cu prognostic rezervat. Rănile suferite — în principal zdrobirea toracelui și rănile din zona capului — s-au dovedit fatale, în ciuda îngrijirilor medicale.
Familia este profund afectată. Vladimir Valah era căsătorit cu Maria și împreună au avut doi copii.
Fiica s-a căsătorit și locuiește într-o altă localitate din zona Veronei, iar fiul lor a murit nu cu mult timp în urmă din cauza agravării unei boli pentru care fusese îngrijit cu devotament ani la rând de către cei apropiați.
Circumstanțele exacte ale accidentului nu au fost încă stabilite oficial.
Funcționarii Serviciului de prevenire, igienă și securitate în mediul de muncă (Spisal) din cadrul Ulss 9 au efectuat deja verificări la cpmpania „Ici Caldaie” și vor stabili cu precizie ce s-a întâmplat în unitate și dacă există eventuale responsabilități.
Sursa: rotalianul.com
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.
(VIDEO) Apartament transformat în loc pentru consum de droguri, la Rîșcani. Proprietara, arestată pentru 30 de zile
Polițiștii din sectorul Rîșcani al Capitalei au descoperit un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, care ar fi fost organizat într-un apartament de o femeie în vârstă de 45 de ani.