Mascații de la BPDS „Fulger” se duc la SUD
Inspectoratul General al Poliției anunță că astăzi, începând cu ora 08:00, colegii noștri din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger” vor desfășura exerciții tactice în sudul țării.
„Aceste instruiri fac parte din planul de acțiuni al instituției și sunt organizate periodic în vederea perfecționării abilitaților de intervenție ale mascaților”, se arată într-un comunicat.
Poliția Națională îndeamnă populația să-și păstreze calmul și să se informeze doar din surse oficiale pentru a nu răspândi informații eronate în spațiul public.
Ceasuri Cartier, televizoare OLED și haine de brand: Fiscul a vândut bunuri confiscate de peste 363 000 de lei
Serviciul Fiscal de Stat a comercializat, în perioada 1–31 august, bunuri confiscate în valoare de 363 500,68 lei. În total, au fost vândute 9 776 de bunuri, iar pentru acestea au fost recepționate 225 de cereri.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.