(VIDEO) Presupusul ucigaş al lui Charlie Kirk, un tânăr de 22 de ani pe nume Tyler Robinson. El nu era student la Utah Valley
Autorităţile americane au anunţat vineri că numele suspectului în cazul asasinării activistului conservator Charlie Kirk este Tyler Robinson, un tânăr de 22 de ani din Utah.
Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a confirmat într-o conferinţă de presă că Tyler Robinson, în vârstă 22 de ani, este principalul suspect în cazul uciderii lui Charlie Kirk.
Ce mesaje ar fi descoperit anchetatorii
Cunoscutul activist de dreapta Charlie Kirk a fost împuşcat în gât, miercuri, în timp ce vorbea la un eveniment din campusul Universităţii Utah Valley.
Vizibil emoţionat, guvernatorul a mulţumit familiei suspectului, care a alertat autorităţile şi a cooperat cu acestea, scrie News.ro.
Guvernatorul statului Utah a declarat că pe muniţia care nu a fost folosită, găsită lângă arma crimei descoperită într-un tufiş, scria: „Hei, fascistule! Ia asta!”, „O, bella ciao” sau „Dacă citeşti asta, eşti gay. LMAO”.
În conferinţa de presă comună a autorităţilor din Utah şi a FBI au fost citate numeroase dovezi care îl leagă pe suspectul reţinut de asasinarea lui Charlie Kirk. Printre acestea se numără propriile declaraţii făcute rudelor care sugerează că el a comis crima, mesaje pe reţelele sociale (în special Discord), precum şi dovezi fizice.
Potrivit guvernatorului, suspectul a contactat un prieten de familie, care apoi a contactat autorităţile.
Robinson vorbea negativ despre Kirk înainte de a comite crima, a declarat anchetatorilor un membru al familiei.
Tyler Robinson nu era student la Universitatea Utah Valley, unde Charlie Kirk a fost împuşcat mortal, a precizat guvernatorul statului.
„El locuia – și locuia de mult timp – împreună cu familia sa în comitatul Washington”, a precizat guvernatorul Spencer Cox.
Autorităţile au analizat imaginile de supraveghere de la Universitatea Utah Valley şi l-au văzut pe suspect sosind în campus miercuri dimineaţă într-un Dodge Challenger, a detaliat guvernatorul Spencer Cox. El a fost văzut într-un tricou maro simplu, pantaloni scurţi de culoare deschisă, o şapcă neagră cu un logo alb şi pantofi de culoare deschisă, a spus Cox. Când a fost audiat, vineri dimineaţă, suspectul purta haine asemănătoare cu cele văzute pe înregistrare, a declarat guvernatorul.
Cel mai probabil, suspectul a acţionat singur. Întrebat de un reporter dacă autorităţile cred că Tyler Robinson a acţionat singur, guvernatorul Spencer Cox a răspuns: „Da, dar ancheta este în curs. În acest moment nu avem nicio informaţie care să conducă la arestări suplimentare”, a răspuns el.
A fost prins în 33 de ore, spune șeful FBI
Tyler Robinson a fost reţinut joi, la ora locală 22.00 în Utah, a anunţat, la rândul său, directorul FBI, Kash Patel. „În mai puţin de 36 de ore – 33 mai exact – datorită întregii sârguinţe a guvernului federal şi în frunte cu partenerii de aici, din statul Utah, şi cu guvernatorul Cox, suspectul a fost reţinut într-un timp record”, a declarat Patel, care a fost criticat că a anunţat, în mod neprofesionist şi fals, că autorităţile au un suspect în custodie la scurt timp după comiterea faptelor.
„Dovezile criminalistice au fost deja evaluate” de FBI, a spus Patel, potrivit căruia peste 11.000 de ponturi sunt verificate, pe cât posibil.
Colegul de cameră al presupusului atacator Tyler Robinson le-a arătat anchetatorilor mesaje pe Discord, o aplicaţie de chat, în care Robinson vorbea despre recuperarea unei puşti, potrivit guvernatorului Spencer Cox.
Sursa: hotnews.ro
Moldoveancă din Italia, care a încercat să-și ucidă soțul cu otravă de șoareci în mâncare, condamnată la ani grei de închisoare
O femeie din Republica Moldova, acuzată că a încercat să-și ucidă soțul otrăvindu-l cu substanțe folosite împotriva rozătoarelor, a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Curtea de Apel a menținut sentința pronunțată în primă instanță în Italia, relatează Rimini Today.
(Video) Șase persoane au fost înjunghiate într-o gară din New York
Șase persoane au fost înjunghiate în gara Penn Station din New York duminică seară, în ajunul primului meci din finala NBA în oraş şi cu câteva zile înainte de Cupa Mondială la fotbal din 2026, au declarat pompierii, potrivit BBC. Potrivit Departamentului de Pompieri al orașului New York, una dintre victime a suferit răni grave, două persoane au fost rănite moderat, iar celelalte au suferit răni ușoare.
„Ca șoarecii într-o cușcă”. Criza ascunsă din penitenciarele Europei: tot mai mulți deținuți, tot mai puțin spațiu
Supraaglomerarea penitenciarelor a devenit una dintre cele mai acute probleme ale sistemelor de justiție din Europa. În state dezvoltate precum Belgia, numărul deținuților depășește cu mult capacitatea închisorilor, iar condițiile de detenție se degradează constant.