Cazul primarului din satul Călugăr: CALM trage semnal de alarmă privind democrația locală
Cazul primarului comunei Călugăr, dar și al altor primari din țară, reprezintă o mare nedreptate și o bătaie de joc față de dreptul constituțional fundamental al cetățeanului de a fi ales. Declarația a fost făcută de Viorel Furdui, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), în contextul deciziei CEC de a înceta mandatul primarului Valentina Șalamai, aleasă de trei ori din partea Partidului Nostru.
„În timp ce marii corupți și trădătorii de neam rămân nepedepsiți, justiția din Republica Moldova bifează noi succese în lupta cu… primarii. De fapt, nu doar primarii sunt vizați, ci cetățenii care i-au ales. Este un abuz și o bătaie de joc față de democrația locală!”, a declarat Viorel Furdui.
Deși s-au făcut promisiuni la cel mai înalt nivel că Parlamentul va corecta lacunele legislative care permit înlăturarea abuzivă a primarilor pentru greșeli minore, guvernarea nu a întreprins nimic, ci dimpotrivă amplifică abuzurile.
„Pentru fapte minore, comise din greșeală sau din lipsa juriștilor și specialiștilor în primării, primarii sunt tratați ca niște criminali și sancționați cu cea mai dură pedeapsă – pierderea mandatului și interdicția de a ocupa o funcție publică timp de trei ani. Și asta în condițiile în care au acționat cu bună-credință, în interes public, fără a aduce niciun prejudiciu comunității”, a declarat Furdui.
El a mai spus că în acest caz nu primarul este adevărata victimă, ci cetățenii și dreptul lor constituțional la vot, care reprezintă una dintre valorile supreme într-un stat ce se pretinde democratic și de drept.
Anterior, mai mulți primari, consilieri locali și raionali din Republica Moldova și-au exprimat solidaritatea față de primarul comunei Călugăr, Valentina Șalamai, semnând o scrisoare prin care condamnă atacurile la adresa sa și își reafirmă încrederea în activitatea primarului.
„Primarul comunei Călugăr, raionul Fălești, Valentina Șalamai, a devenit victima actualei guvernări. Puterea se răzbună pentru refuzul de a candida din partea PAS la ultimele alegeri locale generale și a decis încetarea mandatului de primar și organizarea alegerilor locale noi. ANI, care a constatat în 2020 un conflict de interese în cazul Valentinei Șalamai (a angajat fiul în calitate de fochist la Primărie doar pentru sezonul rece, cu un salariu de mai puțin de 2 mii de lei pe lună), nu a cerut încetarea înainte de termen a mandatului de primar. Nici Cancelaria de Stat, în 2021, nu a cerut în contenciosul administrativ încetarea înainte de termen a mandatului Valentinei Șalamai, această autoritate fiind singura care avea dreptul să facă o astfel de solicitare. Hotărârea CEC privind stabilirea alegerilor noi pentru 18 mai anul curent a fost contestată la Curtea de Apel Centru. Această instanță a menținut decizia privind organizarea alegerilor noi. Partidul Nostru a anunțat că echipa sa juridică va contesta hotărârea Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție”, se arată într-un comunicat al Partidului Nostru.
(VIDEO) Renato Usatîi cere explicații de la SIS după investigația privind directorul MoldATSA: „Problema nu mai este doar despre Vangheli, ci despre cine l-a acoperit”
Orice neconcordanțe din CV-ul șefului MoldATSA trebuie să fie depistate în cadrul verificărilor efectuate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, după ce Ziarul de Gardă a publicat o investigație în care se spune că directorul întreprinderii de stat MoldATSA, Dumitru Vangheli, a falsificat unele informații din CV.
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, despre integrarea europeană: „Este timpul ca autoritățile să pună punct sloganelor și să livreze rezultate”
Deschiderea negocierilor pe clusterul I „Valori fundamentale” de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene reprezintă un vot de încredere pentru Republica Moldova, care obligă autoritățile să treacă de la discursul electoral la acțiuni concrete. Declarația a fost făcută de deputatul fracțiunii Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.
(Video) Alexandr Berlinschii, despre creșterea vârstei de pensionare a militarilor și funcționarilor publici cu statut special
Guvernul spune că urmează modelul european, dar în Europa nu există doar vârste mai mari de pensionare, ci și salarii mai mari.