Separatiștii de la Tiraspol vor propriul referendum pentru aderare la UE
Așa-numitul minister de externe de la Tiraspol „consideră oportună” desfășurarea referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană în regiunea separatistă. Conform unei declarații emise de instituție, Chișinăul ar ignora viziunile locuitorilor din stânga Nistrului.
Autoritățile autoproclamate se declară nemulțumite de faptul că peste Nistru nu se deschid secții de votare. Chișinăul este acuzat că ar ignora viziunile transnistrenilor, în cadrul referendumului, scrie Realitatea.MD.
„Pe parcursul anului trecut, partea moldovenească nu a depus efort pentru a iniția dialogul despre referendum. Este evident că Chișinăul nu are nevoie de cetățenii noștri, nu este interesat de părerea lor, dar îi este convenabil să speculeze despre „grija” pentru drepturile transnistrenilor.În legătură cu planurile Republicii Moldova de a ignora poziția poporului transnistrean, fără a încerca măcar să propună deschiderea secțiilor de votare pe teritoriul Transnistriei, pentru a obține opinia transnistrenilor, considerăm oportun să se organizeze un referendum privind atitudinea față de Uniunea Europeană pe teritoriul nostru”, se arată în declarație.
Autoritatea separatistă susține că asemenea scrutin poate fi organizat în baza unor înțelegeri bilaterale, cu participarea observatorilor internaționali.
Precizăm că, pe 20 octombrie 2024, concomitent cu alegerile prezidențiale, în Republica Moldova se desfășoară și referendumul la care cetățenii vor spune dacă susțin integrarea europeană a țării noastre. Pentru populația din stânga Nistrului au fost create 30 de secții de votare, la care să își poată exprima opțiunea.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.