(VIDEO) Minori încătușați, după ce au furat o mașină din Chișinău. Poliția a găsit-o la Anenii Noi
Doi minori de 15 ani sunt cercetați penal după ce au furat un automobil parcat pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei. Poliția a fost sesizată de proprietarul mașinii. În urma investigațiilor desfășurate, oamenii legii au stabilit că minorii au sustras cheile automobilului, l-au furat și au părăsit ulterior teritoriul municipiului într-o direcție necunoscută.
Grație intervenției prompte a angajaților Inspectoratului de Poliție Botanica, în colaborare cu echipajele INSP, automobilul a fost localizat și oprit în localitatea Mereni din raionul Anenii Noi.
Potrivit legislației în vigoare, dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 5 ani.
Pe durata întregii proceduri procesual-penale, autoritățile au asigurat respectarea deplină a garanțiilor legale prevăzute pentru persoanele minore.
(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.
Permis de conducere contra 3500 de euro. CNA și procurorii au reținut un bărbat din Cahul într-un dosar de trafic de influență
Un bărbat din Cahul a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins 3500 de euro în schimbul facilitării obținerii unui permis de conducere.