Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ministra Afacerilor Externe a României, Oana-Silvia Țoiu
Principalele rezultate ale cooperării bilaterale din anul curent și prioritățile comune pentru următoarea perioadă au fost discutate la întrevederea Prim-ministrului Alexandru Munteanu cu Ministra Afacerilor Externe a României, Oana-Silvia Țoiu, care se află la Chișinău cu ocazia participării la Reuniunea șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate.
Premierul Alexandru Munteanu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant oferit de România, evidențiind realizările din domenii-cheie, precum: energie, educație, economie, infrastructură, sănătate și cultură.
În 2025, România și-a reconfirmat statutul de principalul partener comercial și investițional al Republicii Moldova. Schimburile comerciale bilaterale au depășit 3 miliarde de euro, iar investițiile românești în Republica Moldova se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro.
Linia independenței energetice Vulcănești-Chișinău, care conectează Republica Moldova la sistemul energetic al României, urmează să fie dată, în curând, în exploatare.
România a reacționat, prompt și solidar, ca de fiecare dată, ajutându-ne să menținem stabilitatea sistemului electroenergetic național, după atacurile intensificate ale Rusiei asupra infrastructurii din Ucraina.
Totodată, a fost menționat progresul înregistrat în construcția Podului Ungheni-Ungheni, menit să îmbunătățească conectivitatea dintre Republica Moldova și România și să faciliteze integrarea Republicii Moldova în rețeaua europeană de transport.
Oficialii au discutat prioritățile de cooperare pentru perioada următoare, cu accent pe continuarea proiectelor strategice și dezvoltarea unor noi inițiative comune în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
De asemenea, șeful Guvernului de la Chișinău, Alexandru Munteanu, a apreciat rolul activ al României în susținerea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv prin asistență tehnică și financiară.
„Relația dintre Republica Moldova și România este una strategică, profundă și ireversibilă. Contăm în continuare pe sprijinul și solidaritatea României în parcursul european al Republicii Moldova”, a subliniat Prim-ministrul Alexandru Munteanu.
(VIDEO) Parlamentul a aprobat în prima lectură licențierea temporară a importurilor de cereale. Proiectul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, a acumulat 83 de voturi!
Parlamentul a votat în prima lectură, cu 83 de voturi, proiectul de lege privind licențierea temporară a importurilor de cereale și culturi oleaginoase. Inițiativa legislativă a fost prezentată de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.