Un copil de 3 ani, la un pas de moarte, după ce a căzut în fântâna din curtea casei, la Slobozia
Un băiețel de 3 ani a fost salvat, după ce a căzut într-o fântână de 3–4 metri adâncime, în curtea unei case din Slobozia. Copilul a rămas singur afară, în timp ce părinții erau ocupați cu treburile casnice.
Potrivit așa-zisului minister de Interne din regiune, în timp ce mama se afla în bucătărie, iar tatăl lucra în grădină, cei doi copii, de 5 și 3 ani, se jucau în apropiere, scrie Unimedia.
Copilul mai mare a intrat în casă, lăsând fratele său mai mic afară. La scurt timp, părinții și-au dat seama că băiețelul lipsește. Tatăl a descoperit copilul în fântână, la o adâncime de 3–4 metri, inconștient și în apă.
Bărbatul a sărit în fântână, cei doi fiind scoși cu ajutorul vecinilor. Imediat a fost chemată ambulanța.
Medicii au diagnosticat copilul cu hipotermie de gradul II și stop cardio-respirator. Micuțul a fost internat în secția de terapie intensivă, unde a fost stabilizat.
Autoritățile desfășoară o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.