Poliția explică: Panglicile bicolore pot fi purtate doar cu medalii. Păstrarea și vânzarea simbolului, interzisă
Panglicile bicolore pot fi purtate doar împreună cu medalii. În caz contrar, persoanele care o vor purta pot fi sancționate, anunță Poliția Republicii Moldova.
Aceeași măsură se referă și la literele Z și V. Șeful Inspectoratului General al Poliției precizează că măsura se aplică deoarece simbolurile reprezintă invazia Rusiei în Ucraina, transmite realitatea.md
Șeful Poliției Naționale afirmă că neconstituționale au fost declarate doar prevederile referitoare la simbolurile care pot fi confundate cu semnele invaziei ruse în Ucraina. Conform lui, celelalte, inclusiv interzicerea panglicii bicolore, rămân în vigoare, iar fiecare caz se va „examina prin prisma legii”.
Dacă se va constata încălcarea, persoanele fizice se pot alege cu amendă maximă de 9000 de lei. Celor aflați în funcție de răspundere li se vor putea aplica sancțiuni de până la 18.000 de lei, iar persoanele juridice vor plăti până la 30.000 de lei.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.