(VIDEO) Kim Jong-un promite să facă „tot ce poate pentru a ajuta” Moscova, după întâlnirea cu Putin la Beijing
Vladimir Putin l-a invitat pe Kim Jong-un să viziteze Rusia, în cadrul unei întâlniri prelungite desfășurate la Beijing, pe marginea celei mai mari parade militare organizate de China, în timp ce liderul nord-coreean a promis să facă „tot ce pot pentru a ajuta” Moscova.
Putin și Kim, liderii autoritari ai Rusiei și Coreei de Nord, s-au aflat în capitala Chinei ca invitați ai lui Xi Jinping, la o ceremonie care a marcat 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut în China drept războiul de rezistență împotriva agresiunii japoneze, scrie The Guardian.
În cadrul unei întâlniri bilaterale care a durat mai bine de două ore, Kim a fost surprins spunându-i lui Putin „ne vedem curând” și îmbrățișându-l la despărțire.
„Te așteptăm, vino să ne vizitezi”, i-a răspuns Putin.
Coreea de Nord a devenit un aliat-cheie al Rusiei după ce aceasta a invadat Ucraina, în 2022. Phenianul a trimis arme, inclusiv obuze de artilerie și rachete, dar și mii de soldați care să lupte în regiunea rusă Kursk, unde forțele ucrainene au lansat o incursiune peste graniță – desfășurare negată inițial.
Anul trecut, Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord prin care se obligă reciproc să ofere „asistență militară și de altă natură” în cazul în care una dintre țări este atacată.
Putin a mulțumit Coreei de Nord pentru trimiterea de trupe împotriva Ucrainei, despre care a spus că luptă „cu curaj și eroism” în regiunea Kursk.
Vizita lui Putin la Beijing, care a urmat summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai din Tianjin, duminică, și unei întrevederi bilaterale cu Xi, a avut loc în timp ce Rusia lansa un atac masiv asupra Ucrainei.
Se estimează că 500 de drone și douăzeci de rachete au fost lansate asupra vestului și centrului Ucrainei, vizând infrastructura civilă, în special instalațiile energetice. Ucraina a raportat cel puțin patru muncitori feroviari răniți. Atacul a determinat și Polonia să ridice avioane de apărare.
Putin este vizat de Curtea Penală Internațională pentru presupuse crime de război în Ucraina, iar unii experți în drept internațional cer emiterea unui mandat de arestare și pe numele lui Kim, pentru sprijinirea războiului Rusiei.
Nu a fost anunțată nicio întâlnire trilaterală oficială între Kim, Putin și Xi la Beijing.
Deși Xi și Putin au declarat o „parteneriat fără limite”, analiștii spun că Beijingul este deranjat de războiul continuu al Rusiei din Ucraina și de sprijinul direct oferit de Coreea de Nord. Xi încearcă să-și mențină alianța cu ambele națiuni, evitând în același timp sancțiuni suplimentare din partea SUA și a altor aliați ai Ucrainei.
Sursa: adevărul.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.