Opt morţi în SUA, într-un accident de avion la o instalaţie radar a Forţelor Aeriene americane în Alaska. Comandantul ALCOM, generalul Robert Davis, deplânge o ”pierdere devastatoare”
Opt persoane au murit într-un accident de avion la o instalaţie aparţinând Forţelor Aeriene americane (US Air Force), la Cape Newenham, o zonă izolată situată în vestul Alaskăi, anunţă autorităţile militare regionale, relatează AFP.
Avionul de tip Cessna 441 - închiriat de către un furnizor civil - s-a prăbuşit pe aerodromul unei instalaţii radar cu rază lungă de acţiune al Forţelor Aeriene americane, la Cape Newenham, la peste 700 de kilometri de Anchorage.
Salvatori trimişi la faţa locului "au confirmat că nu există niciun supravieţuitor", a anunţat într-un comunicat Alaska Command (ALCOM), Comandamentul pentru Alaska al Apărării Aerospaţiale a Americii de Nord (NORAD).
O anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii cauzelor accidentului, iar identităţile victimelor urmează să fie făcute publice după informarea familiilor lor, a anunţat un purtător de cuvânt.
Niciun detaliu nu a fost făcut public despre motivul prezenţei lor la această instalaţie radar care urmăreşte avioane care operează în spaţiul aerian al Alaskăi.
"Aceste persoane erau profesionişti devotaţi care îndeplineau o misiune vitală într-un mediu exigent", a declarat comandantul Alaska Command, generalul Robert Davis.
El a deplâns "o pierdere devastatoare pentru familia noastră militară şi a comunităţilor pe care le servim".
Sursa: news.ro
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.