Două pistoale cu aer comprimat și muniție, depistate în bagajul unui tânăr la PTF Tudora
Polițiștii de frontieră din PTF Tudora, în comun cu funcționarii Serviciului Vamal, au depistat două pistoale cu aer comprimat și muniție aferentă în bagajul unui călător care intra în Republica Moldova.
Potrivit autorităților, șoferul și pasagerii mijlocului de transport au declarat inițial că nu dețin bunuri care trebuie declarate.
În urma controlului non-intruziv al bagajelor, oamenii legii au avut suspiciuni asupra uneia dintre genți. La verificarea fizică, printre bunurile personale au fost găsite două pistoale cu aer comprimat, de calibrul 4,5 mm, precum și muniție aferentă.
Bunurile nu fuseseră declarate autorităților competente și aparțineau unui cetățean israelian în vârstă de 20 de ani.
Armele și muniția au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, iar cazul este documentat conform prevederilor legale.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.