(VIDEO) Tânăr de 18 ani, reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de omor și tentativă de omor

Un tânăr de 18 ani din satul Ustia, raionul Glodeni, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de omor și tentativă de omor.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 15 mai 2024, 14:31
omor

Acesta ar fi omorât o femeie de 74 de ani, iar pe un bărbat de 62 de ani, l-ar fi înjunghiat, după care l-ar fi închis într-un beci improvizat într-un câmp, pe care l-a acoperit cu pământ. Datorită intervenției operative a polițiștilor, bărbatul a fost găsit viu. 

La data de 13 mai, polițiștii din Glodeni, au fost alertați de o persoană care a comunicat că ruda sa, o femeie de 74 de ani, a fost depistată decedată în propria locuință. 

Imediat la fața locului a fost solicitat Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, iar cercetările preliminare au arătat că femeia ar fi decedat în urma mai multor plăgi.

În aceeași zi, ca urmare a acțiunilor procesual penale întreprinse  de ofițerii Direcției „Nord” a INI, polițiștii din Glodeni și procurori, a fost identificat un suspect, care s-a dovedit a fi consătean de-al  victimelor. Acesta a fost depistat chiar acasă la el,  în stare de ebrietate.

Audiat de oamenii legii tânărul se încurca în declarații. În timpul cercetării locuinței acestuia și a acumulării probelor, în apropierea domiciliului oamenii  legii au auzit de sub pământ, un strigăt de ajutor.

În urma săpăturilor,  polițiștii au depistat un beci improvizat, iar în interior a fost găsit un bărbat în stare conștientă,  cu o plagă în regiunea gâtului.

Victima a spus polițiștilor că la 11 mai, împreună cu suspectul au consumat băuturi alcoolice, după care între ei s-a iscat un conflict, în timpul căruia a primit o plagă și a fost închis în acel beci.

La fel, s-a stabilit că bănuitul a comis omorul în noaptea de 12 spre 13 mai. 

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar  polițiștii și procurorii întreprind acțiuni de investigație și urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele.

Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”. CNA efectuează de la o luni percheziții

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție (PA), efectuează acțiuni de urmărire penală într-o cauză privind fapte de corupție comise de persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău, fiind vizate în total cinci persoane.