Donație de echipamente oferite Poliției de Frontieră din partea OSCE
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a recepționat trei mijloace de transport destinate domeniului chinologic, programe software, achiziționate în cadrul proiectului de asistență externă „Sprijin pentru agențiile de aplicare a legii din Moldova ca răspuns la provocările de securitate în regiune”.
Scopul proiectului este consolidarea capacităților instituțiilor de drept din Republica Moldova în lupta împotriva criminalității organizate transnaționale, contribuind astfel la securitatea și stabilitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni.
„Noile dotări, recepționate cu suportul Guvernului Statelor Unite ale Americii, vor îmbunătăți capacitățile operaționale și analitice ale IGPF, sporind eficiența în activitățile de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere. Integrarea echipamentelor moderne în activitatea de serviciu a Poliției de Frontieră va permite extinderea dimensiunilor practice în cazul instruirii teoretice, facilitând aplicarea rapidă și eficientă a cunoștințelor acumulate”, a conchis șefa adjunctă a IGPF, Diana Salcuțan.
La eveniment au participat șefa adjunctă a misiunii OSCE în Moldova, Izabela Hartmann, reprezentanți ai Ambasadei SUA în Republica Moldova, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne și reprezentanți ai Secretariatului OSCE din Viena.
Acest proiect este cofinanțat de guvernele Germaniei, Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii, Poloniei și Franței, fiind implementat de cadrul Departamentului pentru amenințări transnaționale al Secretariatului OSCE din Viena, Austria.
De menționat că echipele canine ale Poliției de Frontieră reprezintă domenii esențiale în asigurarea securității frontaliere, iar dotarea cu mijloace de transport va permite mobilizarea promptă în diverse situații, optimizând intervențiile la frontieră și susținând implementarea Conceptului privind funcționarea echipelor canine mobile în cadrul Poliției de Frontieră.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.