Deputată PAS, autoare a legii cetățeniei, recunoaște că e non-sens
Veronica Roșca, președintă a Comisiei juridice numiri și imunități din Legislativ, care a fost și autoare responsabilă de modificarea Legii cetățeniei, recunoaște că există non-sens în reglementări. Parlamentara din fracțiunea PAS a declarat pentru Ziarul de Gardă că dacă va fi nevoie de intervenție pe reglementări, se va reveni la acestea.
Oficiala a menționat că „este nevoie de a clarifica care a fost impedimentul celor care implementează legea de a interpreta în favoarea cetățeanului Republicii Moldova”. În același timp, Roșca a calificat situația drept regretabilă și a dezvăluit că subiectul ar putea fi discutat la ședința plenară de pe 5 februarie, scrie Realitatea.MD.
„Reiterez, dacă este nevoie de o claritate, inclusiv prin interpretarea legii sau prin anumite ajustări ca autoritățile care implementează, în cazul dat, ASP, ca să fie o normă mai clară, noi o vom face. Este o situație regretabilă, în primul și primul rând, pentru că are de suferit un cetățean al R. Moldova. Noi evaluăm această situație ca să vedem dacă e nevoie de intervenție sau interpretare și o să revin chiar la prima ședință plenară ca să remediem situația. Eu regret momentul prin care trebuie să treacă persoana în cauză, dar în niciun caz nu vom admite discriminarea cetățeanului Republicii Moldova”, a mai declarat Veronica Roșca.
Legea cetățeniei a devenit subiectul unui scandal de amploare, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au prezentat cazul unui tânăr care a efectuat serviciul militar și s-a pomenit apatrid. În video publicat de parlamentari apărea o funcționară de la Agenția Servicii Publice (ASP), care explica că situația a fost cauzată de faptul că acesta nu și-ar fi perfectat buletin de identitate până la majorat, iar drept urmare, ar trebuie să treacă prin procedura de recunoaștere a statutului de apatrid și redobândire a cetățeniei.
În noua Lege a cetățeniei, care a intrat în vigoare în decembrie 2025, articolele se contrazic unul pe altul, dar și sunt contrare Constituției. În pofida reglementărilor că cetățenia nu poate fi retrasă în mod arbitrar, noile reglementări stabilesc că doar în cazul minorilor cetățenia poate fi dovedită prin certificatul de naștere. În același timp, este stipulat că dacă măcar unul dintre părinți este moldovean, copilul dobândește automat cetățenia la naștere.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.