SURSE (FOTO) Crimă mioritică, la Comrat. Tânăr cioban ucis de alți doi colegi de breaslă, în ajun de 14 februarie
Doi indivizi au fost încătușați de oamenii legii, după ce l-ar fi omorât pe un tânăr, al cărui cadavru l-ar fi pus într-un sac și l-au îngropat într-o râpă. Crima a avut loc în noaptea de 13 spre 14 februarie curent, iar cadavrul acestuia a fost găsit ieri, într-o râpă din proximitatea localității Svetlîi, din raionul Comrat, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.
Astfel, potrivit surselor victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 35 de ani, orginar din Vulcănești, despre dispariția căruia oamenii legii au fost alertați de către sora acestuia.
Dânsa le-ar fi povestit oamenilor legii că acesta ar fi plecat la Comrat, împreună cu un cioban, de câteva zile și nu a mai dat niciun semn de viață.
Preliminar, oamenii legii ar fi stabilit că tânărul ar fi mers cu alți doi ciobeni la o stână din proximitatea localității Svetlîi, cu care ar fi consumat alcool. Fiind în stare de ebrietate, între cei s-ar fi iscat un conflict din cauza unei femei, iar colegii de pahar, unul în vârstă de 28 de ani și altul cu vârsta de 39 de ani, l-ar fi ucis cu sânge rece pe cel de 35 de ani.
Ca să ascundă urmele crimei, cei doi ciobeni ar fi pus cadavrul celui de-al treilea cioban într-un sac și l-au îngropat într-o râpă dintre satele Svetlîi și Cazaclia.

Cadavrul a fost găsit ieri de către oamenii legii, iar cei doi indivizi au fost reținuți pentru 72 de ore, pe numele lor fiind inițiat un dosar penal pentru omor.
Ofițerii din cadru Direcție de Poliție a UTA Găgăuzia documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima.
(VIDEO) Bărbat reținut în Chișinău după mai multe furturi și un jaf. Prejudiciul ajunge la 128.000 de lei
Un bărbat de 40 de ani, din Chișinău, a fost reținut de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de comiterea a trei furturi și a unui jaf.
Șase tineri, inclusiv patru minori, arestați după agresarea unui student. MEC anunță exmatriculări
Șase tineri, printre care patru minori, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce un student de 19 ani ar fi fost agresat fizic și supus unor acțiuni umilitoare și degradante în apropierea unor cămine studențești din Chișinău.
(VIDEO) Percheziții la Drochia: un pistol și zeci de cartușe, ridicate de polițiști
Polițiștii din Drochia au efectuat percheziții la domiciliile a trei persoane, cu vârste cuprinse între 45 și 60 de ani, suspectate de păstrarea ilegală a armelor și munițiilor.